Reclamații

Pacienții se plâng că trebuie să aștepte prea mult la „Urgențe”

Pacienții se plâng că trebuie să aștepte prea mult la „Urgențe”
Pacienții se plâng că trebuie să aștepte prea mult la „Urgențe”

Pacienții care ajung la cea mai mare unitate spitalicească din județ reclamă faptul că sunt obligați să petreacă prea mult timp în „Urgențe” până să fie preluați de un medic și apoi până să primească rezultatul la analizele medicale. Oamenii spun că stau cu orele pe holurile Unității de Primire a Urgențelor până să afle ce anume au și să primească un tratament, și pun această situație pe seama cadrelor medico – sanitare de aici, pe care le acuză de lipsă de promptitudine. Mai mult, o persoană a reclamat în scris la redacție că pe timp de noapte a venit la „Urgențe” cu un prieten cardiac și au fost preluați cu mare întârziere, după ce au așteptat mai mult timp.
Șeful Unității de Primire a Urgențelor, doctor Liviu Cârlan, ne-a declarat că situația nu este cauzată de cadrele din secție și că este normal ca la „Urgențe” să se aștepte, deoarece au prioritate cazurile cele mai grave, pentru care fiecare minut contează, precum pacienții cu infarct, în comă sau răniții din accidente rutiere. „Lumea vrea să fie servită imediat… Nu se ține cont că alte cazuri constituie prioritate. Nici la restaurant nu te servește imediat, trebuie să aștepți minute bune, și acolo nu este vorba de vieți omenești. Sunt cazuri în care trebuie să acționezi imediat, altfel pacientul moare. O persoană care a venit la spital pentru o afecțiune cronică după ce a stat cu dureri mai multe zile, nu înțelege însă asta”, este de părere șeful Unității de Primire a Urgențelor.
Cadrele medico – sanitare din acest serviciu se justifică spunând că pacienții au de așteptat mai mult timp și din cauză că trec minute bune, uneori peste o oră, până când rezultatele analizelor efectuate acestora sunt eliberate de laborator. „Înainte, când aveam laboratorul în urgență, se rezolva în maxim 20 de minute, o jumătate de oră. Acum se așteaptă și câte o oră jumătate până vin analizele. Apoi până duci omul la radiologie, sau pentru alte investigații, durează, într-adevăr. Unii pacienți trebuie să aștepte ore întregi chirurgul de gardă sau neuro-chirurgul, pentru că aceștia sunt în sala de operație și nu pot lăsa baltă omul pe masa de operație”, ne-a spus un cadru sanitar.
Liviu Cârlan a explicat că se așteaptă pe la ușile de la „Urgențe” și din cauză că personalul este insuficient, la jumătate din necesar. Cei șapte medici de aici, câte doi pe tură, fac față cu greu afluxului de pacienți, în condițiile în care numărul prezentărilor trece de 250 pe zi. Toate aceste aspecte au fost semnalate în diverse rânduri conducerii spitalului, însă lucrurile nu s-au schimbat.

Recomandări

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași