Pacienții internați la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava vor fi chestionați cu privire la calitatea actului medical, dar și cu privire la calitatea serviciilor de cazare, curățenie, alimentație și a lenjeriei de care beneficiază pe perioada internării.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, doctorul Tiberius Brădățan, a declarat că „toți pacienții, înainte de externare, vor primi chestionarul și sunt rugați să-și exprime sincer punctele de vedere, opiniile și sugestiile. Având în vedere faptul că pacienții nu trebuie să-și dea numele, în așa fel spitalul asigurând confidențialitatea datelor, aceștia sunt rugați să fie sinceri”.
Chestionarul conține zece întrebări la care pacienții sunt rugați să răspundă. Astfel, aceștia sunt întrebați dacă-și cunosc drepturile și să enumere câteva dintre drepturile pe care le au, dacă știu diagnosticul pentru care au fost internați, dacă știu ce fel de medicamente le-au fost administrate și care sunt efectele secundare ale medicamentelor pe care le-au luat. De asemenea, pacienții sunt întrebați dacă au beneficiat în spital de asistență religioasă, dacă au fost tratați cu amabilitate de către personalul unității spitalicești și dacă în timpul deplasării prin spital, în vederea efectuării unor investigații, au fost însoțiți de personal medical.
Pacienții internați la Spitalul Județean de Urgență Suceava, chestionați cu privire la calitatea serviciilor oferite
