Pacienții internați în Spitalul Județean Suceava vor putea primi pachete de acasă

Conducerea Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava a anunțat că începând de duminică, pacienții care sunt internați în această unitate vor putea primi pachete de acasă. Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, cel care coordonează activitatea de la Suceava, a precizat că aparținătorii vor putea aduce pachetele în intervalul orar 11.00-13.00. „Ne-am gândit la acest interval orar pentru a le permite și celor peste 65 de ani să poată aduce pachete rudelor sau celor apropiați. Pachetele se lasă la poartă, iar pe fiecare dintre ele trebuie scris numele complet, salonul și etajul în care sunt internați. Rugămintea mea este să se limiteze la strictul necesar și la un număr cât mai mic de pachete, pentru că personalul care trebuie să le transporte nu este foarte numeros”, a precizat generalul-maior în rezervă Ionel Oprea. Pachetele pot conține alimente și alte lucruri necesare bolnavului.

Recomandări

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Primii 24 de pacienți au fost internați în noul pavilion al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență Suceava