Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România cere urgent Ministerul Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și medicilor de familie și de ambulator, să grăbească rezolvarea conflictului, întrucât prelungirea acestuia pune în pericol viața pacienților.
„Continuarea divergențelor între instituțiile statului și medici nu fac decât să nesocotească dreptul pacienților la tratament si să le pericliteze viața”, arată un comunicat al COPAC-RO care face acest apel în numele celor peste trei milioane de pacienți din rândul organizațiilor membre.
Liderii pacienților spun că toate problemele privind contractul de cadru 2011 trebuiau rezolvate până la expirarea acestui document pe 2010 de către cei implicați, în așa fel încât pacienții să nu fie afectați.
„Atragem atenția factorilor responsabili, MS și CNAS, medicilor de familie și de ambulator, că tergiversarea rezolvarii acestor probleme, nu va duce decât la tensiuni și la mișcări sociale în rândul pacienților”, a precizat sursa citată.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România cer responsabililor pentru sănătatea oamenilor și să gestioneze, corect și responsabil, sistemul de sănătate public din România, precizează comunicatul COPAC-RO.