Toți pacienții cu afecțiuni neurochirurgicale care au ajuns în această săptămână la Spitalul Județean de Urgență Suceava au fost trimiși pentru a fi investigați și tratați la Iași, după ce singurii doi specialiști ai unității au plecat la Cluj, la o conferință națională, lăsând în aer acest sector.
Dacă, în mod normal, cazurile transferate de Spitalul Suceava la clinica de specialitate din Iași sunt foarte rare, cam unul la două săptămâni, după plecarea celor doi doctori la Cluj, la perfecționare, numărul cazurilor transmise spre rezolvare medicilor din județul vecin a fost de două, trei pe zi.
Doctorii se întorc de luni la muncă
Ieri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberiu Brădățan, a arătat că, de obicei, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, în baza unei convenții încheiate cu această unitate sanitară, sunt trimiși doar pacienții în stare mai gravă, care nu pot fi rezolvați pe plan local, în lipsa unei tehnici sau a instrumentarului necesar, cum ar fi cei cu traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, care necesită sisteme speciale de susținere a acesteia.
În această săptămână, numărul transferurilor a crescut, prin plecarea simultană a celor doi doctori, Anatol Buzdugan și Cătălin Blănaru, la Cluj, la un curs de specializare, organizat în cadrul unei conferințe naționale, însă, de luni, situația va reveni la normal.
Bolnavii, supravegheați de medicii de chirurgie generală
La rândul său, directorul medical al unității, dr. Doina Ganea Motan, a precizat că, în această săptămână, în compartimentul de Neurochirurgie s-au aflat bolnavi internați, iar aceștia nu au rămas chiar de izbeliște. Ei sunt supravegheați prin colaborare cu secția de Chirurgie Generală, care, până la înființarea acestui compartiment de specialitate, se implica în diagnosticare și, parțial, în tratament, în limita competențelor.
Spitalul Județean de Urgență Suceava are de doi ani o sală de operații modernă, destinată doar compartimentului de Neurochirurgie și înființată tocmai pentru a scădea considerabil numărul pacienților trimiși în centrul universitar Iași, pentru intervenții de specialitate. Dotată la standarde europene, sala de intervenții neurochirurgicale a costat 508.423 de lei, din care 473.294 de lei amenajările, 9.748 de lei mobilierul, 2.600 de ei obiectele de inventar, la care s-au mai adăugat 55.682 de lei, costul aparatului de anestezie și terapie intensivă de medie performanță.