Colaborare

Pacientă trimisă de la spitalul din Bacău, salvată de medici de la Spitalul Județean Suceava

Dr. Cătălin Lulciuc
Dr. Cătălin Lulciuc

O pacientă în vârstă de 49 de ani, din județul Bacău, care avea o hemoragie uterină masivă pe fondul unui cancer de col uterin, a fost transferată marți, 27 decembrie a.c., de la Spitalul Județean Bacău, la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, pentru o procedură de embolizare a unui fibrom. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Dan Teodorovici, pacienta a fost tratată cu succes și urmează a fi externată în curând. Medicul radiolog intervenționist care a tratat-o, dr. Cătălin Lulciuc, a declarat că abordul vascular a fost la nivelul brațului și intervenția a durat 30 de minute. „Va fi externată zilele următoare și va putea începe tratamentul bolii de bază”, a precizat dr. Cătălin Lulciuc.
Purtătorul de cuvânt al spitalului din Suceava a afirmat că în ultima perioadă a crescut numărul pacientelor la care fibroamele uterine au fost tratate prin embolizare, evitându-se astfel intervențiile chirurgicale clasice mai complicate, care presupun și riscuri mai mari.
Prin embolizare se închid ramurile arteriale mici din interiorul fibroamelor, prin injectarea de microparticule biocompatibile. Astfel, fibroamele nu mai sunt vascularizate și intră într-un proces de involuție și resorbție.
„Există o adresabilitate tot mai mare atât din partea pacienților, cât și din partea spitalelor din județele învecinate pentru procedurile minim invazive efectuate de medicii radiologi intervenționiști din Spitalul Județean Suceava. Ne așteptăm ca, odată ce heliportul va fi funcțional, să crească numărul cazurilor ce vor avea nevoie de proceduri realizate de medicii radiologi intervenționiști, în special în cazul accidentelor vasculare cerebrale, trimise din județe mai îndepărtate”, a mai spus dr. Teodorovici.

Recomandări

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava

Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava