Halucinații

Pacient cu picioarele rupte, după ce a sărit pe fereastra toaletei din spital

Un tânăr din Dărmănești, pacient al Spitalului Județean Suceava, a ajuns din secția de Pneumologie în secția de Ortopedie, după ce a sărit pe fereastra toaletei de lângă salonul în care era internat, la etajul I al unității medicale.
Toată povestea s-a petrecut miercuri dimineață.
Mihai L. a fost internat în spital pe data de 22 octombrie, cu pneumonie lob inferior stâng și etilism cronic. A doua zi de la internare, pacientul a intrat în sevraj, fiind incoerent și având halucinații. În noaptea de marți spre miercuri, povestesc cadre medicale, pacientul a încercat de mai multe ori să părăsească salonul, susținând că trebuie să ajute pe cineva să coboare din copac, fiind liniștit de către colegii de salon.
În jurul orei 5:30, o asistentă a observat că tânărul nu se mai află în salon.
Mihai L. a fost găsit lângă o anexă a spitalului. Avea dublă fractură a membrelor inferioare, fiind internat pe secția de Ortopedie.

Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii