Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă, mai scumpe cu 10-20%



Prețurile pachetelor turistice pentru sărbătorile de iarnă din acest an au crescut cu 10-20% comparativ cu cele din 2007, atât pentru destinațiile interne, cât și pentru cele externe, pe fondul majorării prețului combustibilului și al utilităților, potrivit reprezentanților agențiilor de turism.
„Tarifele pentru sărbătorile de iarnă din acest an, atât pentru destinațiile interne, cât și pentru cele externe, sunt mai mari cu 10-20% comparativ cu cele de anul trecut, creșteri explicate de majorarea prețurilor la combustibil și la utilități”, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, Carmen Botez, secretarul general al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Potrivit ANAT, în acest an, numărul românilor care își vor petrece sărbătorile de iarnă în stațiuni din țară, prin intermediul agențiilor de turism, va crește cu 10% față de anul trecut, până la circa 140.000 de persoane.
În același timp, va crește cu 20%, până la 50.000 de persoane, și numărul celor care aleg destinațiile externe pentru Crăciun și Revelion.
Zonele din România cele mai căutate de turiști pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an sunt stațiunile de pe Valea Prahovei, Predeal și Poiana Brașov.
În cazul destinațiilor externe, pe primul loc în topul preferințelor se află Austria, urmată de Bulgaria, Elveția, Egipt, Tunisia și Turcia.
„Ofertele agențiilor de turism pentru sărbătorile de iarnă cuprind pachete cu prețuri de la 200 de euro până la peste 1.500 de euro, dar există oferte și pentru destinații exotice, unde prețul unui pachet depășește 4.000 de euro de persoană”, a mai spus reprezentantul ANAT.