Păcatul osândirii aproapelui

Sfinții care au trăit cu mult timp înaintea noastră, dar tot printre oameni ca și noi, ne-au lăsat exemple povățuitoare de îngăduință față de lipsurile aproapelui. Ei ne-au atras atenția cu privire la vorbirea de rău și ne-au redat multe experiențe edificatoare în legătură cu nesăbuința judecății aproapelui, a judecății aspre a lui Dumnezeu atunci când osândim pe cineva și a milei Lui față de neosândirea oamenilor. Să ne oprim atenția la un exemplu din Patericul egiptean.
Paladie, cel care a consemnat apoftegmele Părinților, spune că odată s-au adunat frații unei mănăstiri să judece fapta unui monah și l-au invitat la judecată pe avva Moise Etiopianul. Ce se întâmplase? Un frate greșise odată în pustia Sketis, și au trimis și după avva Moise, dar el nu voia să vină. A fost trimis preotul după el, să-i spună: „Vino, că te așteaptă lumea“. Atunci el s-a ridicat și a venit. A luat un coș găurit plin cu nisip, pe care îl căra în spate. Ceilalți, ieșindu-i în întâmpinare, îi spuseră: „Ce s-a întâmplat, avva, cu tine? Și ce reprezintă sarcina pe care o porți în spate?“
„Acestea sunt păcatele mele, a răspuns vestitul eremit, pe care eu însumi nu le văd, printre altele, merg să-l osândesc pe fratele meu pentru păcatele lui, pe care le văd foarte bine.“ Mustrați de acest răspuns, frații au anulat judecata lor cu privire la cel vinovat.
(sursa: Ziarul Lumina)