„Păcatul nu rămâne izolat, ci se amestecă în toate motivațiile și acțiunile noastre”

– Atunci când venim să ne despovărăm de păcatul adunat și să-l mărturisim și să ne împăcăm inimile cu Dumnezeu, să facem un legământ că nu vom mai face acel păcat
Păcatul este puternic. Păcatul este aproape, pentru că se află în noi. Și categoric, nu rămâne izolat. Nu poți trage o linie și spune: „Uite, aici se termină neprihănirea mea și de aici începe păcătoșenia.” Păcatul are un mod specific de a se strecura în țesătura tuturor îndatoririlor noastre, motivațiilor noastre, gândurilor noastre, acțiunilor noastre. El încolțește scopurile și planurile noastre; de fapt, se strecoară chiar și în cele mai bune fapte ale tale. Chiar și cele mai bune fapte ale tale nu sunt purificate de păcat. Păcatul este întrețesut în viețile noastre. În Romani 7, Pavel izbucnește: „O, nenorocitul de mine!” De ce? Pentru că oricât aș încerca, nu mă pot depărta de păcat.
Astfel, păcatul este foarte puternic și aproape – chiar înăuntrul nostru; de asemenea, păcatul nu este izolat, ci amestecat în toate. Este întrețesut cu toate, în viețile noastre. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este cumva corupt, într-o privință, mai mult sau mai puțin, de o pată de încăpățânare, de plăcere egoistă, de mândrie, de neprihănire de sine, de lăcomie, sau de orice altceva. Și astfel devenim ușor de înfășurat, și cum am spus, sunt anumite păcate care ne înfășoară mai ușor decât altele. Dar dacă avem de gând să fim creștinii pe care îi dorește Dumnezeu, acest verset spune: „Să lăsăm la o parte păcatul care ne înfășoară ușor”. Îndepărtați-l, părăsiți-l. Acum vine întrebarea: „Cum să facem aceasta?” Nu este prima oară când ni s-a cerut să facem aceasta:
„Să ne curățim de orice întinăciune a cărnii”.
„Să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare „.
„Nu lăsați păcatul să mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui”.
„Lepădați orice răutate”
„Feriți-vă de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul”.
Deci, foarte des ni se spune să părăsim păcatul. Întrebarea este: „Cum să facem aceasta?”.
Dintr-un punct de vedere practic știm, într-adevăr, că este lucrarea Duhului și, dacă umblați în Duhul, nu veți împlini poftele cărnii. Avem pentru aceasta toată credința în Duhul Sfânt, și totuși mai este o responsabilitate care ne revine când ne predăm Duhului. Cum putem părăsi păcatul? Înainte de a răspunde acestei întrebări, permiteți-mi să vă sugerez că acum este un moment potrivit pentru această discuție.
Presupun că este tipic pentru mulți creștini, dacă nu pentru majoritatea, să vină la Cina Domnului și să-și mărturisească păcatele, pentru a lua parte la Cină și a nu fi judecați, așa cum ne-a avertizat Pavel. Așa că avem tendința să venim aici, poate, cu păcatele noastre acumulate de când am avut ultima comuniune, sau de ultima oară de când ne-am mărturisit păcatele cu adevărat, dar cu foarte puțină schimbare în modul nostru de a păcătui; și aceasta deoarece, în timp ce vrem să ne mărturisim păcatele și avem încredere că El este credincios și drept să ne ierte, nu facem pașii, pașii necesari să trăim în așa fel că de fiecare dată când venim aici, povara păcatului să fie mai mică, lista să fie mai scurtă pentru că ne îngrijim de aceasta zi de zi. Părăsim păcatul; noi nu-l mai acumulăm în aceeași măsură, înlăturându-l, în Hristos, primind iertarea Sa în acele minunate momente de mărturisire, dar nevăzând nici o diminuare a păcatului în rutina zilnică a vieții noastre.
Așa că, atunci când venim să ne despovărăm de păcatul adunat și să-l mărturisim și să ne împăcăm inimile cu Dumnezeu, să facem un legământ, și de asemenea să ne luăm angajamentul de a începe un nou tip de viață în care să facem pași mari, să facem pașii mari necesari pentru a părăsi păcatul. Un act preventiv, nu un simplu act de remediere al mărturisirii.