Chiar dacă recunoaștem sau nu, sunt momente în viață în care se întâmplă să plângem. Adesea cauzele pentru care plângem sunt nenumărate, plângem de tristețe, de bucurie, când reușim la un examen, când avem un eșec, când ne căsătorim etc.
Însă Iisus Hristos, în această fericire, nu s-a referit la acest lucru ci la faptul că oamenii dorind să se întoarcă către Dumnezeu trebuie să se întristeze pentru păcatele lor și să le plângă pe acestea.
„Cel mai la îndemână ne este să socotim fericit acel plâns care se naște pentru greșeli și păcate, după învățătura lui Pavel despre întristare, care zice că nu este un singur fel întristare, ci unul este lumesc iar altul după Dumnezeu; și că roada întristării lumești este moartea, iar cealaltă lucrează celor întristați mântuire prin pocăință.” (Sfântul Grigorie al Nyssei, Despre fericiri)
Partea principală a pocăinței este „mărturisirea păcatelor” în fața preotului sau spovedania prin care credinciosul dobândește iertarea păcatelor săvârșite după botez și prin care își regăsește împăcarea cu Dumnezeu și cu Biserica Lui.
Taina pocăinței constă din: căință sau părere de rău pentru păcatele săvârșite, mărturisirea păcatelor (spovedania), îndeplinirea canonului de pocăință dat de preotul duhovnic, dezlegarea sau iertarea păcatelor pe care o dă Sfântul Duh prin duhovnic.
O pildă despre foloasele plânsului întâlnim și în Pateric: „Un frate l-a întrebat pe un bătrân zicând: ce voi face, părinte, ca să mă mântuiesc? Spune-mi un cuvânt de învățătură! Bătrânul i-a răspuns: când a bătut și a certat Dumnezeu Egiptul, atunci nu era acolo nici o casă în care să fie plângere. Așa fă și tu, fiule, de vrei să te mântuiești: lăcrimează și plângi și Dumnezeu te va milui și te vei mântui.” (Patericul egiptean)
Astfel, cei care își plâng păcatele se vor mângâia și în lumea aceasta, primind iertarea păcatelor și pacea sufletului, iar pe lumea cealaltă, Împărăția Cerurilor. „Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paște pe ei și-i va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7, 14-17).
(Cristina CĂPĂȚÎNĂ, sursa: Ziarul Lumina)
