Competiție

„Păcală” din Suceava, în finala concursului „Vreau să fiu mare vedetă”



„Păcală” din Suceava, în finala concursului „Vreau să fiu mare vedetă”
„Păcală” din Suceava, în finala concursului „Vreau să fiu mare vedetă”

– Suceveanul Paul Condrovici, în vârstă de 7 ani, a impresionat juriul și telespectatorii cu interpretarea personajului „Păcală”, în cadrul Concursului național „Vreau să fiu mare vedetă”
– Duminică, Paul – în rolul lui „Goe”, din nuvela scrisă de I.L. Caragiale „D-nul Goe”, poate fi urmărit „în acțiune” de telespectatori pe postul Antena 1
Suceveanul Paul Condrovici, în vârstă de 7 ani, și-a propus să devină mare vedetă, participând la Concursul Național „Vreau să fiu mare vedetă”, organizat de Antena 1 București. Puștiul a impresionat pe toată lumea în rolul lui „Păcală”, rol pe care l-a interpretat într-un mod foarte original. Copilul și-a luat „rolul” în serios, cum se spune, a intrat în pielea personajului și, astfel, a obținut numai note mari din partea juriului, dar și 1904 SMS –uri din partea publicului. Aceste rezultate l-au dus pe Paul în marea finală a concursului „Vreau să fiu mare vedetă”, ediția a III-a, ce se va difuza duminică, 27 mai, de la ora 20:30, pe postul Antena 1.
Paul nu a fost niciodată un copil obișnuit. Încă de la grădiniță a arătat că are o personalitate foarte puternică, este un copil independent, având o sensibilitate aparte. Niculina Niță, directoarea Grădiniței Nr. 16 „1-2-3”, a avut intuiția de a-i oferi lui Paul rolul de „Păcală”, pe când avea doar patru ani, pentru a participa la Festivalul județean „Voinicelul”, manifestare dedicată preșcolarilor. A fost surprinsă cât de bine și-a intrat în rol acest copil, cât de talentat și cât de preocupat este de textul pe care trebuia să-l interpreteze. „Mi-am dat seama imediat că are talent și trebuie îndrumat în acest sens. Are o capacitate deosebită de a trece de la o stare la alta, ceea ce este foarte greu și pentru un actor profesionist”, ne-a povestit Niculina Niță. De multe ori, dacă uita o replică din rol, Paul improviza și ieșea cu basma curată în fața educatorilor. Primul premiu întâi pentru rolul de „Păcală” l-a obținut chiar la Festivalul „Voinicelul”, dar au urmat și alte premii, distincții, chiar și din partea primarului Sucevei, Ion Lungu, anul trecut, de Zilele Sucevei.
Pentru concursul de la București, Paul a fost selectat dintre alte câteva sute de copii. Bunicii copilului din Lipoveni l-au ajutat să-și găsească recuzita pentru rolul lui Păcală, costum național, traistă–n băț și opinci.
Duminică el trebuie să dovedească că este cel mai bun în alt rol, interpretând personajul „Goe”, băiatul neastâmpărat din nuvela „D-nul Goe” de I.L Caragiale. „Paul se gândește foarte serios să devină mare actor, și face eforturi să facă, încă de pe acum, roluri foarte bune. Îi voi sta la dispoziție și îi voi oferi tot sprijinul pentru a-și împlini acest vis, pentru că are mari șanse. Este construit pentru o astfel de profesie”, a mai completat Niculina Niță.


„Păcală” din Suceava, în finala concursului „Vreau să fiu mare vedetă”
„Păcală” din Suceava, în finala concursului „Vreau să fiu mare vedetă”
„Păcală” din Suceava, în finala concursului „Vreau să fiu mare vedetă”
„Păcală” din Suceava, în finala concursului „Vreau să fiu mare vedetă”


Recomandări