Iată că una din telefotbalnovelele care par fără de sfârșit, cea legată de plecarea căpitanului suprem al Stelei, Mirel Rădoi, a luat-o cu hotărâre către un final pe care puțini l-ar fi bănuit. Între optimiștii care-l vedeau înregimentat la vreun Internazionale sau măcar un Portsmouth și pesimiștii care-l dădeau ca pensionabil de la stâna lu’ nașu, Mirel a ales calea Jihad-ului, haiducindu-se tocmai prin oazele Orientului Mijlociu, lucru de înțeles când e vorba de un mijlocaș.
Se putea mai bine? Mă îndoiesc, și asta nu din cauza vârstei. În fond, pe Roberto Carlos, cu vreo 6 ani mai bătrân la data plecării de la Real către Turcia decât este Mirel acum, turcii au plătit o sumă care l-ar face pe Becali să viseze și mai urât. Pentru că, neîndoielnic, eminentul cioban, rămas nu doar fără omul de bază în mijlocul trădătorilor din teren, ci în curând, probabil chiar fără echipă (eventual și fără libertate, dar asta-i din alt clip!) visează, pe zi/noapte ce trece, tot mai urât. Nu-i ușor să-l auzi pe finu’ mârâind că s-a săturat, cum nu-i ușor să constați că nici imobiliarele nu mai sunt ce-au fost odat’, ba că până și partidul (sau ce-o fi fost…) presupus parlamentabil s-a dovedit doar lamentabil. Steaua pare să se dezintegreze, simbolice în acest sens fiind vorbele lui Oli care zicea că Becali nici vorbă să fi luat pe Mirel cât a declarat. Și că dacă asta ar fi fost suma reală, Becali l-ar fi dus în cârcă până-n oaza aia minune.
Se putea mai rău? Aici, răspunsul este un categoric: da! Mai rău pentru Mirel ar fi fost să rămână în continuare la Steaua, pe post de spion al lui nașu’, ori de vechil, de supraveghetor al „Fermei animalelor”, așa cum văd Steaua cei ce au citit George Orwell. Se putea mai rău și pentru noi, cei ce mai sperăm într-o redresare miraculoasă a echipei naționale. O dată plecat la arabi, n-am mai pomenit fotbalist chemat la Națională. Ceea ce s-ar putea traduce prin dispariția de acolo și a altor catastrofe, ca alde Ghionea ori Bănel. Că, fără Mirel, nici ei nu prea mai există.
Altfel spus, la lipsa lui (și a lor) s-ar putea să fie salvarea Naționalei. Pa, Mirel. Să ne scrii! Dar nu prea des, că ne-a ajuns cât ai vorbit.
