PĂ CE TE BAZEZI?

Tema „legitimitatea reprezentării în societatea civilă” ne-a mai preocupat și altă dată (a se vedea și comentariile din cartea „Să vezi și să nu crezi!”, Ed. Mușatinii, 2006, pag. 214-219). Revenim, întrucât au apărut puncte de vedere noi, care justifică și alte abordări. Poate cititorii își amintesc principala nedumerire expusă atunci, valabilă și acum: este, într-adevăr, legitimă pretenția unuia sau altuia de a se erija în „reprezentanți ai societății civile” și a vorbi în numele acesteia – adică, de fapt, în numele tuturor celor neînregimentați politic (echivalent cumva cu administrativ) ori militar? Deși străveche, noțiunea de societate civilă a făcut carieră, la noi, abia după 1989. Cum, atunci, am adoptat instantaneu, și cu hurta, tot soiul de termeni, realități și instituții ale democrațiilor occidentale fără cuvenitul răgaz destinat precizării barem a definiției simple, de dicționar, atât de necesară unei asumări în deplină cunoștință de cauză, ne-am pomenit (cum spune dl. Pleșu) cu bogăție de „indivizi care au descoperit dimensiunea civică abia când lucrul acesta a devenit modă sau subînțeles”. Și, am adăuga noi, profitabil. Că nu există o definiție unanim acceptată a societății civile, se știe. Tentative au fost din belșug, de la Hegel la Marx și până la Brucan; faptul că nu s-a ajuns, cel puțin până acum, la rezultate clare și indubitabile poate constitui un semn că avem de a face cu ceva care… nu prea știm ce-i! Din pură comoditate, se practică o identificare a societății civile cu suma organizațiilor neguvernamentale. Poate fi considerată asiguratorie declarația cutărui politician care, în chestiunea eventualei revizuiri a Constituției, „s-a consultat cu societatea civilă”? Nu ni se spune și cu cine – doar n-o fi vorba despre vreo ONG specializată în protejarea liliecilor ori eradicarea tuberculozei. Și, mai ales, cine, când și cum i-a mandatat pe „reprezentanții societății civile” s-o… reprezinte? Iar practica atribuirii de posturi rezervate societății civile în sistemul guvernamental (Consiliul de Administrație al TV, al Radioului) este absurdă: în momentul în care s-a instalat într-un birou al unui organism de stat, respectivul „reprezentant” nu mai poale reprezenta tocmai… societatea civilă! Flagrantă incompatibilitate! Lideri de opinie, da; reprezentanți, nici într-un caz! A concepe societatea civilă ca pe o „rezervă de cadre” de tip FDUS este o aberație, după cum tot aberantă este și acordarea (în numele cui?) statutului de reprezentativitate doar unor anume organizații din societatea civilă, utilizate, de regulă, drept „tampon inhibant” pentru puseurile opoziției (Fundația Culturală DELTA a organizat o masă rotundă cu titlul semnificativ: „Societatea civilă – câinele de pază al puterii”). Într-un amplu eseu inspirat din lucrările altui seminar, de această dată destinat definirii conceptului de „societate civilă transnațională” (nu prea știm ce-i, dar, iată, devine… transnațională!), Corneliu Leu pune o întrebare incitantă cu privire la prezumtiva alcătuire a societății civile din România: „Oare este vorba despre un anume despărțământ al societății, despărțământ din care fac parte numai unii oameni, care nu au de a face cu alte categorii de cetățeni, sau este vorba despre un atribut cetățenesc general, lipsit de contur și de diferențiere, o stare în care ajunge a se simți omul din clipa în care-i apare conștiința existenței sociale?…” Poftim de răspunde. Confuzia se adâncește: cine-s soldații societății civile, că de gradați nu poate fi vorba? Noi toți? Numai unii? Suma ONG-urilor? Până s-or lămuri toate aceste nedumeriri (precum și altele, destule!) sunt îndreptățit să-i pun stimatei doamne ce mereu se erijează, la TV, în reprezentant al societății civile, întrebarea moromețiană „pă ce te bazezi?