Știți cum sună deviza organizației internaționale a romilor? ”Opre, Roma!” – ceea ce înseamnă ”Sculați-vă, romi!”. Încearcă să-i explici unui străin că nu-i nici o legătură între „Deșteaptă-te, române!” și „Sculați-vă, romi!” Confuzia rom-român, de acum încetățenită și temeinic susținută de similitudini ori cvasi-identități fonetice de tipul romani-română, este violent susținută pe tărâm politic, acuza de discriminare înnegurând o discuție și așa regretabil de stinsă și surdinizată. Ar trebui să se spună răspicat că românii nu țin numaidecât să utilizeze etnonimul „țigan”. N-au decât să se denumească cei veniți din Indii în ce chip voiesc, dar fără a induce confuzii între denumirile unor nații.
Cuvântul rom nu are atestare istorică și i se atribuie o derivare fantezistă din „dom”, imposibilă conform normelor generale ale evoluțiilor fonetice. Putea fi lesne evitată – de s-ar fi voit – adoptarea înșelătorului etnonim pritocit prin truda Fundației Soros…
Astăzi, mi-am alimentat mașina cu benzină la pompa Rompetrol. Ce înseamnă asta acum, dacă nu… țigan-petrol? Cumpăr mezeluri de la Kosarom. Adicătelea, de la rromi? Zbor cu TAROM. Cu transporturile aeriene țigănești? Romtehnica este o firmă a țiganilor? Iată, deci, că nici prescurtarea tradițională cu „rom” de la „român” nu mai este posibilă! Academia Română a primit, în august, o adresă ultimativă din partea „Agenției de Dezvoltare Comunitară «Împreună»”. Textul pare mai degrabă o somație de la Fisc, ori de la Poliție: „Vă solicităm să luați măsuri pentru a rectifica imediat…” ”…și să specificați că folosirea cuvântului (țigan, n.n.) nu este recomandată, deoarece este considerat ofensator”.
Acad. Marius Sala, altfel un om de știință onorabil, a dat un răspuns molcuț și timorat „luându-și angajamente”, deși nici un for guvernamental sau neguvernamental nu poate soma Academia să adopte o hotărâre într-o chestiune pur științifică.
Nu din plăcere perversă folosesc românii cuvântul „țigan” (în restul Europei, zigeuner, gitanes, zingaro etc.), ci fiindcă este un lexem străvechi… și altul nu-i. Proaspăt inventatul „rom” (datează din 1971) este adoptat abuziv și, pentru români, păgubos. Nu numaidecât pentru că induce confuzia cu țiganii, ci fiindcă o nație până acum distinctă și singulară în estul european devine, în ochii neavizaților, cimotie cu o alta, provenind din alt continent, cu care n-are nimic comun.
Pe de altă parte, Academia nu poate elimina cuvinte din Dicționar la somația unei organizații precum „Agenția de Dezvoltare Comunitară «Împreună»”. Cine-s? Pe cine reprezintă? Când și cum au fost mandatați să vorbească în numele întregii etnii? Vorbele în sine nu conțin fir de înțeles peiorativ. I-l conferă utilizatorii, iar conotațiile se pot schimba de la o epocă la alta (cândva, rumân/român însemna șerb) și a pune un substantiv sub obroc într-un Dicționar este o prostie – cu atât mai mult cu cât respectivul lexem are existență în limbă (și-n literatură) îndelungă, fiind, culmea, utilizat chiar de membri ai respectivei etnii. Când Mădălin Voicu spune ”sunt țigan” înseamnă că se auto-discriminează, se insultă pre sine, suferă de masochism terminologic?
O doamnă lector universitar vine cu argumentul considerat hotărâtor „În limba romani, cuvântul țigan nu există”. Pe bună dreptate, profesorul univ. Al. Melian replică (în ”Semănătorul” nr.7/2011) că „în limba latină nu există cuvintele francez, spaniol, italian, român. Înseamnă că această realitate poate funcționa ca argument pentru eventuali aventurieri politici dornici să înlocuiască aceste denumiri?”
Dar, de fapt și de drept, nu știința trebuie chemată să dezlege ceea ce a încurcat politica, fiindcă, în vânătoare hulpavă de voturi, politicienii noștri nu vor da un pas înapoi.
Puțină istorie: cu etnonimul ”rrom” (al doilea r s-a volatilizat nu se știe când și cum) ne-a procopsit Petre Roman. În 1995, Teodor Meleșcanu protestează, arată consecințele și-i cere primului-ministru Văcăroiu abrogarea actului normativ abuziv. Se apropiau alegerile, așa că primul-ministru… tace. Petre Roman recidivează și-i trimite noului prim-ministru (Isărescu) un memorandum prin care cere obligarea la utilizarea denumirii oficializate „rrom”. Isărescu semnează (?!) și, mai târziu, va urma votul jenant al Parlamentului, explicabil prin aceeași iminență a urnelor și catalizat de populistul „captatio” al președintelui, prezent activ la paranghelii țigănești. Așa se face că interesul național continuă să zacă legat de gard: contează numai voturile. În rest, totu-i fleac și mizilic.
