P I M E N, DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR

Iubitului nostru cler, cinului monahal și binecredincioșilor creștini din de
Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă și pace de la
Dumnezeu – Tatăl, iar de la noi, arhiereasca binecuvântare.
Moto: „…acum Hristos a înviat din morți,
fiind începătură (a învierii) celor
adormiți” (I Cor. 15, 20)
IUBIȚI CREDINCIOȘI,
În aceasta sfântă noapte, prăznuind Învierea Domnului, mărturisim cu
toată tăria sufletului nostru credința în Domnul nostru Iisus Hristos Cel înviat
din morți.
În această sfântă noapte, bucuria Învierii o unim cu faptele petrecute cu
puțin timp înainte: patimile, răstignirea și îngroparea Celui ce a înviat din morți.
În această noapte sfântă, trăim bucuria înnoirii noastre lăuntrice pe care
ne-a adus-o Dumnezeu – Tatăl prin moartea și învierea Fiului Său și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înnoire ce ne este împărtășită în Sfânta Taină
a Spovedaniei și plinită în cea a Sfintei Împărtășanii. Această bucurie nu este
alta decât cea a mântuirii, pe care nu ne-o poate lua nimeni (Ioan 16, 22) atâta
vreme cât rămânem statornici în dreapta noastră credință ortodoxă. Această
credință a rodit și rodește frumosul care înalță sufletul, curățește inima de toată
întinăciunea, păstrează pe om în vrednicia de fiu al lui Dumnezeu (Ioan 1, 12),
fiu al luminii, păstrează în curăție chipul lui Dumnezeu din om. Frumosul ajută
pe om să dobândească asemănarea cu Dumnezeu, adică viața de sfințenie
rânduită omului odată cu crearea lui (Fac. 1, 26; Lev. 11, 44; I Petru 1, 16);
frumosul veacului ce va să fie, adică al Împărăției lui Dumnezeu, frumosul pe
care ni-l înfățișează icoana noastră ortodoxă, zugrăvită de pictorul ce este
călăuzit permanent de învățătura Bisericii oi de nevoințele vieții duhovnicești;
frumosul în trăirea noastră ca popor pe pământul strămoșesc, în duhul dragostei,
al fratietății și al unirii, cum spune Psalmistul David (Ps. 132, 1).
IUBIȚI FII DUHOVNICEȘTI,
Dumnezeu ne încredințează de învierea trupurilor noastre atât în Vechiul,
cât și în Noul Testament. Astfel, în vedenia Prorocului Iezechiel, Dumnezeu a
făcut ca „oasele celor morți și se apropie, fiecare os la încheietura sa […] ai
iată, erau pe ele vine și crescuse carne și pielea le acoperea pe deasupra, iar
duh nu era în ele … și a intrat în ei duhul și au înviat și mulțime multă foarte de
oameni s-au ridicat pe picioarele lor” (Iez. 37, 7-10). Sfântul Proroc Ilie înviază
pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17, 20-23); Mântuitorul înviază
pe fiica lui Iair (Luca 8, 55), pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-15), pe Lazar,
mort de patru zile (Ioan 11, 43-44). Toți aceștia, înviați, rămân neschimbați cu trupurile, în timp ce, prin Înviere, trupul Domnului nostru Iisus Hristos a
îmbrăcat haina slavei celei dumnezeiești.
Înviind, nu a stricat pecețile mormântului, a intrat prin ușile încuiate la Sfinții Apostoli și, pentru încredințare (de Învierea Sa), a mâncat „o bucată de
pește fript și dintr-un fagure de miere” (Luca 24, 42). Trupul Mântuitorului,
după Înviere, este trupul cu care și noi vom învia la învierea cea de obște. Despre
înfățișarea trupului cu care și noi vom învia, ne lămurește Sfântul Apostol Pavel
în epistolele sale: „… Tu ce semeni nu dă viață, dacă nu va fi murit. Și ceea ce
semeni nu este trupul ce va să fie […] Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, și
fiecărei semințe un trup al său […] Sunt trupuri cerești și trupuri pământești,
dar altă este slava celor cerești și alta a celor pământești […] Așa este și
învierea morților: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru
nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru
slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup
duhovnicesc […] După cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și
chipul celui ceresc […] Căci trebuie că acest trup stricăcios să se îmbrace întru
nestricăciune și acest (trup) muritor să se îmbrace întru nemurire” (I Cor. 15,
36-44, 53). Așadar haina în care se vor îmbrăca trupurile noastre la obșteasca
înviere va fi haina nestricăciunii și a nemuririi, care nu este alta decât haina
slavei cerești, a luminii dumnezeiești cu care Mântuitorul S-a arătat pe Muntele
Taborului când S-a schimbat la față: „Fața Lui strălucea ca soarele, iar
veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Mat. 17, 2). Putem spune, împreuna
cu Sfântul Evanghelist Ioan: „Vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum
este” (I Ioan 3, 2), „Iar când Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta, atunci
și voi, împreună cu El, vă veți arăta întru slavă” (Col. 3, 4). De această slavă,
care ni se dă în dar, se amintește și la Sfânta Taină a Botezului, atunci când
primim haină albă, pânză numită crișmă: „Dă-mi mie haina luminoasă, Cel ce
Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină” (Ps. 103, 2). Este haina luminii
dumnezeiești, cu care este îmbrăcat Dumnezeu, El, Care este lumina însăși
(I Ioan 1, 5).
Haina nestricăciunii și a slavei, cu care ne vom îmbrăca la obșteasca
înviere, ne este înfățișată de chipurile sfinților din sfintele noastre icoane
ortodoxe.
Astfel, veșmintele sfinților, prin iscusința meșterului iconar, călăuzit de
învățătura Bisericii, ne fac să înțelegem, să simțim, că ele îmbracă nu trupuri
pământești, ci duhovnicești, ascetice; veșmintele, prin culorile și liniile croielii
lor, sunt dematerializate, adică materialul din care sunt făcute arată că ele sunt
acoperite și pătrunse de o lumină tainică, de o frumusețe dată nu de materie, ci
de starea de sfințenie, de prezența și lucrarea harului Sfântului Duh. Astfel, în
icoană, ni se arată, ni „se sugerează”, cum spun Sfinții Părinți, chipul omului înduhovnicit, „îndumnezeit”, pe care îl vom avea în Împărăția cerurilor. Icoana
ni-l arată pe omul care a trăit întru așteptarea învierii morților și a vieții veacului
ce va să fie. Icoana ne arată prezența Duhului Sfânt în omul care a dobândit asemănarea cu Dumnezeu. Prin icoană, Îl cunoaștem și-L simțim pe Dumnezeu,
„Cel ce lucrează în noi și face ca să voim și să săvârșim” (Filip. 2, 13)
„mântuirea noastră” (Filip. 2, 12), „voia lui Dumnezeu, care este sfințirea vieții
noastre” (I Tes. 4, 3). Trupurile sfinților din icoana ortodoxă sunt înfățișate ca
„temple ale Duhului Sfânt” (I Cor. 6,19), trupuri în care „s-a desăvârșit sfințenia
în frica lui Dumnezeu” (II Cor. 7, 1).
Privind trupurile sfinților, înfățișate în
sfintele noastre icoane „privim ca în oglindă, cu fața descoperită, slava
Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul
Domnului” (II Cor. 3, 18). Astfel, icoana și lucrarea ei duhovnicească sunt roade
ale Întrupării și Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea, o cinstim
și o apărăm cu prețul vieții noastre până la mucenicie.
Fără Învierea lui Hristos, credința noastră este zadarnică, scrie Sfântul
Apostol Pavel (I Cor. 15, 14); fără icoană, ne rătăcim de la adevărul de credință;
lepădând icoanele, tăgăduim roadele duhovnicești ale Întrupării și Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Cine nu se închină icoanei, nu se închină
nici Fiului lui Dumnezeu, Care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu”, scrie
Sfântul Ioan Damaschin. Cei înstrăinați de adevărata credință creștină se
manifestă cu nemărginită potrivnicie față de sfintele noastre icoane. Pentru
aceștia, „viața pământească este doar mâncare și băutură” (I Cor. 15, 32).
Viața, pentru astfel de oameni, se termină la marginea mormântului; de aceea,
atunci când mor, ei spun că „trec în neființă”, pentru că nu cred nici în Învierea
Mântuitorului, nici în învierea morților și nici în viața veacului ce va să fie,
adică în Împărăția lui Dumnezeu.
DREPTMĂRITORI CREȘTINI,
Să ne trăim vremelnicia vieții noastre pământești încredințați permanent
de cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine,
chiar dacă va muri, va trai; și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în
veac” (Ioan 11, 25-26).
Să luăm aminte la cele spuse de Mântuitorul: „… Dacă nu veți mânca
Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce
mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în
ziua cea de apoi” (Ioan 6, 53-54).
Trupul și Sângele Mântuitorului le primim în Sfânta Taina a
Împărtășaniei. Toți vom învia, „cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții,
iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29). Judecata lui
Hristos va fi dreaptă și aspră: „… Pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti,
oamenii vor da socoteală în ziua judecății” (Mat. 12, 36). De aceea, permanent,
să punem la inimă și cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Câți în Hristos Iisus
ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat; deci ne-am îngropat cu El, în
moarte, prin botez, pentru că, precum Hristos a înviat din morți, prin slava
Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom. 6, 3-4).
„Așadar, dacă ați înviat împreuna cu Hristos […] cugetați cele de sus, nu
cele de pe pământ, căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos
întru Dumnezeu […] Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești:
desfrânarea, necurăția, patima, poftirea și lăcomia, care este închinare la idoli,
pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării… Acum deci
lepădați și voi toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de
rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de
omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou,
care se înnoiește spre deplina cunoștință după chipul Celui ce l-a zidit”
(Col. 3, 1-3; 5-10).
Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace, liniște
sufletească și bucuria mântuirii!
În ziua luminată a Sfintelor Paști, vă întâmpin cu salutul pascal
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru de tot binele voitor și către Domnul statornic rugător,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
† P I M E N
NOTA: Această Pastorală se va citi în biserică, la Sfânta Liturghie,
în prima zi a sărbătorii Învierii Domnului; la filii se va citi a
doua sau a treia zi, la Sfânta Liturghie.