Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat, aseară, din arestul Direcției Cercetări Penale, ca urmare a unei hotărâri a instanței Tribunalului București de cercetare a acestuia în libertate în dosarul în care este acuzat de un prejudiciu de 2.700 miliarde de lei vechi.
Omul de afaceri Ovidiu Tender a declarat, la ieșirea din sediul Direcției de Cercetări Penale, că va da în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, susținând că, timp de trei zile, a fost închis abuziv.
„Este un abuz, e clar! E evident, am fost ținut ilegal în arest, în ultimele trei zile”, a spus Tender, răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor care-l așteptau, aseară, la ieșirea din sediul Direcției de Cercetări Penale (DCP), unde a fost închis din data de 3 martie.
Răspunzând unei întrebări a unui jurnalist, Tender a spus că a formulat deja o plângere la CEDO împotriva statului român.
Întrebat de jurnaliști, la ieșirea din sediul DCP, cum i s-a explicat că, deși, luni, instanța dispusese eliberarea sa, angajații arestului nu puneau în executare sentința, Tender a declarat că procurorii au telefonat celor de la DCP și le-au cerut să nu-l elibereze.
„Mi s-a spus că au primit un telefon de la Parchet și că nu mă pot pune în libertate. Sunt sigur că nu sunt acoperiți de lege”, a declarat Tender.
El a concluzionat spunând că a fost inspirat având încredere în justiție și că a stat în arest numai pentru că procurorii și-au dorit acest lucru.
„Sunt o victimă a capitalismului nou creat în România după anii ’90. Probabil că voi figura în cărțile de istorie, alături de alții care au fost victime ale comunismului”, a mai spus Tender la ieșire, adăugând că, însoțit de prietenii și susținătorii care l-au așteptat aplaudându-l la eliberare, va pleca acasă.
Tender a mai povestit că în arest a împărțit o celulă cu mai mulți reținuți, non-violenți, condamnați pentru „trafic de droguri, înșelăciuni, chestiuni normale”.
Luni, Tribunalul București decidea punerea deîndată în libertate a lui Ovidiu Tender, în urma cererii de eliberare a acestuia din motive medicale. Hotărârea Tribunalului București era definitivă și trebuia pusă în aplicare deîndată. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au contestat, marți, la Curtea de Apel București, sentința instanței inferioare potrivit căreia Ovidiu Tender poate fi cercetat în liberatate. Recursul va fi judecat în 16 iunie.
Apărătorii omului de afaceri au înaintat Tribunalului București o cerere prin care solicitau instanței să pună în executare actul prin care Tender trebuia să fie eliberat încă de luni. Deși termenul inițial pentru judecarea cererii era fixat pentru 14 iunie, joi, la ora 14.56, Tribunalul București a comunicat Parchetului că termenul s-a schimbat și că trebuie să trimită un procuror pentru ora 15.00, adică patru minute mai târziu, motivând urgența soluționării cauzei.
Astfel, joi instanța Tribunalului București a luat în discuție cererea privind cercetarea în stare de libertate a lui Ovidiu Tender, acuzat de un prejudiciu de 2.700 miliarde lei vechi, care a reclamat menținerea ilegală în arest după o decizie judecătorească de luni, care stipula „punerea deîndată a sa în libertate”.
Apărătorii lui Tender au invocat prevederile articolului 139 (3) indice 3, potrivit căruia „măsura preventivă se revocă din oficiu și când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză”.
Din punctul lor de vedere, faptul că Ovidiu Tender a fost reținut după ce sentința de eliberare a fost comunicată Direcției Cercetări Penale – IGP este ilegal.






