USL

Ovidiu Iane: Voi sprijini primăriile din Colegiul nr. 7 pentru a realiza proiectele necesare cetățenilor



Ovidiu Iane, candidatul USL pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 7 Vicov – Solca
Ovidiu Iane, candidatul USL pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 7 Vicov – Solca

Candidatul USL pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 7 Vicov – Solca, Ovidiu Iane, a anunțat că în calitate de parlamentar va susține primăriile din acest colegiu pentru a realiza proiectele pe care le promovează în vederea creșterii nivelului de trai al cetățenilor. Ovidiu Iane s-a aflat în cursul zilei de joi în mijlocul locuitorilor din cea mai tânără comună suceveană, Poieni Solca, acolo unde aproape o sută de persoane au venit la Căminul Cultural pentru a afla care sunt proiectele și programul electoral ale candidatului USL. La întâlnire au fost prezenți primarul și viceprimarul comunei Poieni Solca, Simion Jucan, respectiv Nicolae Galiș, care au readus în prim plan problemele cu care se confruntă administrația locală din această comună. În cadrul discuțiilor, candidatul USL în Colegiul nr. 7 Vicov – Solca, Ovidiu Iane, a subliniat importanța obținerii de către USL a unei majorități importante în Parlamentul României, acest lucru conducând la adoptarea unor pachete de legi bune, „fără influența nefastă a unor grupuri de presiune”.
„Rolul parlamentarului este să facă legi bune, să vegheze la aplicarea corectă a lor și să ajute administrația locală în deblocarea, promovarea și accesarea unor proiecte de investiții necesare cetățeanului. În acest sens primăria din Poieni Solca va avea tot sprijinul meu pentru următorii patru ani”, a spus Ovidiu Iane.