Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donțu, a împărțit ieri flori doamnelor și domnișoarelor din municipiul Suceava. De 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Ovidiu Donțu și membrii organizației pe care o conduce, dar și membri ai Tineretului Social Democrat din Suceava au organizat un eveniment special adresat doamnelor și domnișoarelor. Astfel, la orele dimineții, Ovidiu Donțu și ceilalți membri PSD au ieșit în întâmpinarea doamnelor și domnișoarelor din Suceava cu flori, gânduri bune și mesaje de „La mulți ani!”. „Mult stimate doamne și domnișoare, în numele Organizației Municipale a Partidului Social Democrat vă adresăm cele mai sincere felicitări cu ocazia sărbătorii de 8 Martie, ziua în care scumpele noastre doamne și domnișoare culeg cele mai frumoase și sincere urări de bine. 8 Martie este ziua în care se îmbină armonios cele patru caracteristici ale femeilor: sensibilitatea, frumusețea, tandrețea și finețea. Deși femeile sunt, aparent, ființe firave, întotdeauna au purtat pe umerii lor o povară egală, ba chiar uneori mai mare decât cea pe care o duc bărbații. Meritați toată prețuirea noastră! În semn de profundă recunoștință, noi, bărbații, vă exprimăm și cu acest prilej întreaga noastră prețuire. O dovadă în acest sens o constituie și faptul că, în Partidul Social Democrat, femeile se pot afirma și se afirmă plenar pe multiple planuri, ele participă activ la luarea deciziilor, sunt promovate în funcții de conducere la toate nivelurile autorităților publice și ale societății”, a fost mesajul de 8 Martie pe care Ovidiu Donțu l-a transmis femeilor din Suceava. La evenimentul organizat de social-democrați au participat și prim-vicepreședintele Organizației Municipale PSD Suceava Tiberius Brădățan, consilierii locali și vicepreședinții filialelei.




