Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că membrii comisiei pentru revizuirea Constituției se vor întruni la începutul acestei săptămâni, proiectul pentru revizuirea legii fundamentale a statului român urmând a fi finalizat în perioada următoare. Ovidiu Donțu a precizat că în proiect vor fi introduse și observațiile Consiliului legislativ și cele ale Comisiei de la Veneția. „Doresc în calitate de membru al acestei comisii să spun câteva lucruri care nu s-au mai spus despre revizuirea Constituției. Cred în acest proiect, este un proiect serios, făcut în urma consultărilor făcute de Forumul Constituțional cu o largă categorie de cetățeni, iar sintezele acestor întâlniri au fost înaintate într-un manual către comisia de revizuire”, a spus Donțu. El a subliniat că pricipalele modificări aduse Constituției au în vedere mărirea drepturilor cetățenești, reforma instituțiilor statului în sensul deblocării funcționării lor, reforma Parlamentului, apariția regiunilor pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene și întărirea rolului Băncii Naționale a României.