Alegeri parlamentare

Ovidiu Donțu a câștigat funcția de senator cu unul dintre cele mai mari scoruri electorale de la nivel național

Ovidiu Donțu a devansat nume „grele” din USL, printre care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu sau Dan Voiculescu

Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, a câștigat funcția de senator în Colegiul nr. 3 Fălticeni cu unul dintre cele mai mari scoruri electorale la nivel național. Ovidiu Donțu a câștigat alegerile pentru postul de deputat din acest colegiu cu 70,46% din voturile valabil exprimate. Donțu a avut cel mai mare procent și cel mai mare număr de voturi dintre toți viitorii senatori din județul Suceava. Cu acest procent, Ovidiu Donțu s-a clasat pe locul al 17-lea într-un top realizat la nivel național, care a inclus toți senatorii care au intrat în Parlament cu mai mult de 50%+1 din voturi. Cu scorul de 70,46%, noul senator din zona Fălticeni a devansat nume „grele” din USL, printre care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu sau Dan Voiculescu.
Pe de altă parte, la o analiză a rezultatelor obținute în județul Suceava la alegerile parlamentare se poate observa că Ovidiu Donțu a câștigat detașat, cu peste 50%+1, în toate cele 25 de localități ale Colegiului nr. 3 Fălticeni. De asemenea, în colegiul nr. 5 pentru Camera Deputaților (Fălticeni rural), Donțu s-a situat, ca scor electoral, peste candidatul USL pentru funcția de deputat.
În urma alegerilor din data de 9 decembrie 2012, USL Suceava a câștigat cu peste 50% din voturi trei posturi de senator și nouă de deputat.

Recomandări

Pentru partidele suveraniste și naționaliste au votat peste 100.000 de suceveni, iar pentru cele din coaliția de guvernare, în jur de 90.000

PSD Suceava a depus listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților și este decis să câștige alegerile parlamentare în județ

PSD Suceava îi reamintește liberalului Gheorghiu că a pierdut toate alegerile în zona Fălticeni, în timp ce Ioan Stan a obținut scoruri record