Pentru finalizare

Ovidiu Donțu a anunțat că sumele pentru șoseaua de centură a Sucevei au fost suplimentate cu 20 de milioane de lei



Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu
Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu a declarat în cursul zilei de ieri că investiția în șoseaua de centură a municipiului reședință de județ va primi în anul 2015 finanțarea necesară pentru finalizarea lucrărilor. Aceasta după ce comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului au adoptat un amendament formulat de senatorul PSD Ovidiu Donțu, prin care s-a suplimentat cu 20 de milioane de lei suma alocată pentru șoseaua de centură a municipiului Suceava. Ovidiu Donțu a subliniat că prin alocarea acestei sume, șoseaua de centură a Sucevei va putea fi finalizată în cursul anului viitor. În susținerea amendamentului propus, Ovidiu Donțu a spus că șoseaua de centură a Sucevei reprezintă un proiect prioritar pentru județ, care are grad de realizare de 85%. „Această investiție a avut alocată în anul 2014 toată suma necesară terminării lucrărilor, dar din vina constructorului, care a intrat în insolvență, proiectul nu a putut fi finalizat, contractul fiind reziliat. De asemenea, ar fi fost extrem de nepotrivit să transmitem un semnal cetățenilor județului Suceava că această investiție a fost prioritară în 2014, nefinalizându-se din cauze independente de voința finanțatorului, și să nu considerăm prioritar acest proiect de investiții pentru anul 2015”, a spus Ovidiu Donțu în susținerea amendamentului său.
De precizat că amendamentul senatorului Ovidiu Donțu a avut susținerea ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Senatorul PSD de Suceava a precizat că ministrul Transporturilor a afirmat că doar contestațiile îndelungate la procedura de achiziție ar mai putea întârzia finalizarea acestui proiect. În același timp, Ioan Rus a spus că pentru Ministerul Transporturilor aceasta este o lucrare prioritară în condițiile în care ministerul își propune să finalizeze cât mai multe dintre obiectivele care au un grad mare de realizare a lucrărilor.
Ovidiu Donțu a mai precizat că și ministrul Finanțelor, Darius Vîlcov, a precizat că trebuie găsiți banii necesari pentru finalizarea șoselei de centură a Sucevei în cursul anului 2015, indicând în același timp și sursa de finanțare, respectiv capitolul „alte acțiuni” din bugetul Ministerului Finanțelor.
Pe de altă parte, senatorul Ovidiu Donțu le-a transmis colegilor parlamentari că această investiție este importantă și datorită faptului că în Bucovina este necesară separarea traseelor turistice de drumurile de transport marfă, iar finalizarea centurii ocolitoare a municipiului Suceava reprezintă un prim pas în acest sens.
„O situație nepotrivită a apărut în momentul în care pe fișa de investiții a acestui obiectiv apărea din greșeală că suma necesară pentru finalizarea lucrărilor ar fi de 83 de milioane de lei. După unele verificări declanșate în urma dezbaterilor din comisiile de transport ale Parlamentului, CNADNR, prin specialiștii săi, au recunoscut că suma din fișa de investiții era neactualizată, lucru care ar fi putut să genereze amânări datorită unor nevoi supraevaluate. Față de această situație, o analiză rapidă a dus la deblocarea acestei probleme”, a mai explicat Ovidiu Donțu.
Nu în ultimul rând, el a ținut să precizeze că aprobarea amendamentului cu privire la șoseaua de centură a Sucevei a beneficiat și de susținerea parlamentarilor PSD Neculai Bereanu, Ioan Stan, Eugen Bejinariu, Gavril Mîrza, Eugen Uricenc și Ovidiu Iane.



Recomandări

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Lucrări în regim de urgență la șoseaua de centură a Sucevei, pe sectorul spre Pătrăuți. Se va freza și asfalta doar noaptea