OVAȚIONÂND-O PE OANA PELLEA

Găsindu-ne instantaneu în Yaffo, loc plin de capricii și surprize, admiram împreună cu Sara soția mea, pot spune tot ce se putea vedea pe unde treceam, încăntându-ne cu privirile curioase tot ce zăream. Mai ales că în jur erau atâtea de văzut. Și credeți-mă că în Yaffo ai ce vedea, mai ales în așa zisa partea veche.
Era o adevărată zi călduroasă specifică iernilor israiliene. Pe cer se zăreau nouri trecători și soarele Mediteranei vroia să dispară. Se apropia chiar înserarea, iar vântul parcă prindea o putere și mai mare. Totuși privind străzile prin care treceam destingeam o adevărată reverie și animație, iar beția noastră de atâta frumusețe, nu ne dădea voie să nu ne gândim după aceste clipe vii acumulate de simțurile noastre…
Așa se face că fără vrerea noastră ne-am trezit în fața Teatrului “Nalaga’at” situat într-un loc feeric a portului Yaffo. Surpriză mare. Sala teatrului găzduia Festivalul Internațional “TEATRONETTO”. Ințelegându-ne doar din priviri, eram deja în fața unei case de bilete. Tocmai în seara respectivă marea noastra “simpatie”, cunoscuta artistă OANA PELLEA, făcea capul de afiș a unei piese de mare gust și de zile mari…
Cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) din Tel-Aviv, România era prezentă cu monodrama “VOCEA UMANĂ” de Jean Cocteau, piesa interpretată de simpatia noastră, mult talentata OANA PELLEA, admirată de noi în toate distribuțiile ei din treatru și film. Piesa scrisă în 1927, jucată pentru prima dată în 1930 la “Comedia Franceză”, momentan spectacolul se joacă la Teatrul “Metropolis” din București. Nu sunt cronicar de film sau teatru. Nu vreau să fiu subiectiv dat faptului că interpreta este preferata noastră, dar sinceritatea mea nu se poate exprima prin cuvinte când actrița, în speță Oana Pellea stând pe un scaun sau simplu sprijinită de perete sau, în alte momente și jocuri ale scenei, unde ea cu mare credibilitate și a aranjamentului regizoarei Sanda Manu, toate la un loc sau, luând numai jocul ochilor și a privirilor ei combinate cu adevăratele scene de nostalgie realizate la cel mai mare nivel posibil, ele nu se pot exprima în cuvinte chiar de un cronicar de specialitate.
Toate acestea având și o supra-titrare în engleză și ebraicăcorespunzătoare i-a a dus piesei și Oanei Pellea aprecierile de rigoare și aplauzele la scenădeschisă, dar și faptul; căeste îngrozitor ca tu săauzi tot, iar pe tine sănu te audănimeni…
Ca fapt divers, poate legat de sfârșitul ultimei mele fraze, amintesc că Teatrul “Nalaga’at” aparține unui Centru cu acelaș nume, fiind alcătuit dintr-o companie compusă din membrii surzi și orbi. Ei fiind remarcați prin prezentarea spectacolului, “ Nu numai cu pâine” atât în Israel dar și în lumea largă.
de Iosef-Ioju Haimovici