Ouțele brelocului Boc

Lumea l-a uitat, că-s peste cinci decenii de când a trecut la cele veșnice, dar Alexander Korda a fost un mare regizor de film. Un evreu maghiar, stabilit la Londra și înnobilat de regină pentru meritele sale deosebite. Așa că, hallo!, vorbim de Sir Alexander Korda.
În 1933, Korda căuta cam în zadar actrița potrivită pentru un rol în comedia sa muzicală „Fata de la Maxim”. Tocmai când i se lungiseră urechile de atâta căutare, s-a nimerit la un restaurant lângă masa unde trăncăneau câțiva tineri. Între ei, volubilă și fermecătoare, a văzut-o pe fata pe care o căuta de i se lungiseră urechile. Era exact cum și-o imaginase. Părea croită special pentru rolul din filmul său.
Fără să stea pe gânduri, s-a îndreptat glonț spre masa ei, s-a prezentat și a anunțat-o că nici nu mai e nevoie să mai susțină vreo probă pentru rolul din viitorul său film, fiindcă ea e actrița potrivită.
Toate bune și frumoase, cum doar în filme se întâmplă, numai că aici a apărut surpriza. Fără să cadă pe spate de abundența complimentelor, fata l-a întrebat dacă va ajunge o stea de Hollywood. Derutat, atât cât poate fi de derutat un regizor evreu, Korda i-a răspuns că, deh, e mult până departe, dar, cu foarte multă muncă, cine știe, șanse ar fi…
– În acest caz, dacă nu am garanții sigure, prefer să rămân casieră în magazinul unde lucrez acum!
Lecția e splendidă și mi-am amintit-o uitându-mă la brelocul ăsta nereușit de Boc. Se vedea din capul locului că nu are nimic de-a face cu funcția de premier. Nu are mimică de premier, prestanță de premier, mers de premier, păr de premier, dicție de premier. Deși ouțele sale sunt cam cât cele de vrăbioi, a acceptat să poarte o pereche de chiloți cu trei numere mai mari, doar fiindcă erau căpătați de pleașcă. Nu conta că-i stăteau ca niște gogoșari, el i-a îmbrăcat. Nici prin gând nu i-a trecut că se face de râs.
Acuma n-are decât să plătească oalele sparte, în locul celui care l-a purtat ca un breloc la suportul pentru cheile de la Cotroceni. Mă gândesc ce-o fi acum în căpșorul brelocului. Poate că speră să i se piardă urma la un consulat.
Numai că, ar trebui s-o știe din bruma sa de cultură generală, în astfel de momente poporul vrea execuții publice. Iar puțoi politici ca el sunt numai potriviți pentru așa ceva.