Oul sau găina?

Ce-o mai fi făcând amicul nostru de la Chișinău, Vasile Stati? Să nu credeți că, năruit sub enormul val de oprobriu stârnit și dincolo, și dincoace de Prut, autorul scârbavnicului și infamului „Dicționar moldovenesc-român” s-a dat la fund și a părăsit scena politică. Dimpotrivă: în pofida semieșecului electoral al tutorelui său, Vladimir Voronin, Stati e mai vioi ca oricând: scrie articole, scoate cărți, combate în emisiuni tv, coordonează manuale școlare antiromânești și… pune la cale șotii. Una chiar a izbutit-o: a doua ediție a ridicolului „Dicționar” (observați ce căutare pare a avea cartea!) a tipărit-o – unde credeți, și pe banii cui? – taman la Tipografia Academiei de Științe a Republicii Moldova! Mulți văd, puțini știu să facă distincția între Editura Academiei și Tipografia Academiei, așa că mizeria propagandistică a lui Stati apare ca având girul prestigiosului for academic moldav! Operațiunea „confuzia” i-a izbutit și degeaba explică Schițco, directorul Tipografiei, că a acceptat tipărirea pentru că n-avea bani de leafă, caloriferele-s bocnă și n-a mai primit o comandă de cine știe când… La urma urmei, s-ar putea să ne punem și întrebarea dacă nu acordăm prea mult interes aberațiilor unui idiot ca Stati (iertați-mi termenul, dar altă rimă n-am avut) iscate fie de o minte bolnavă, fie de interesul rămânerii în atenția generală indiferent cu ce preț.
Chiar săptămâna asta, într-o gazetă basarabeană, „onorabilul” semnează articolul „Basarabia și mă-sa” (mă-sa ar fi, luată peste picior, România), unde scrie, negru pe alb, că „Ocupanții români în 1918 au rebotezat Republica Democratică Moldovenească, Basarabia”. Să mai comentăm enormitatea? Urmează și altele: cercetând istoria presei din câteva țări, Stati află argumente potrivit cărora „limba moldovenească” este… mai veche decât limba română”! Și asta fiindcă în presa și literatura americană sintagma „limba română” apare abia în 1836, în timp ce despre „limba moldovenească” se pomenește de la 1812. Tot așa în Marea Britanie: româna la 1810, „moldoveneasca” la 1775. La fel în Franța: 1801-1845. Nu s-a găsit nimeni să-i explice ignorantului legătura dintre constituirea României ca stat și generalizarea denumirii limbii în străinătate? Statul Moldova exista încă de la Descălecat, în vreme ce România și după 1859 s-a mai numit, o vreme, „Principatele unite”…
Dar cum ar explica Stati dispariția „limbii moldovenești” din aceleași izvoare ulterioare anului 1859? La rea-credința caraghiosului de la Chișinău se adaugă ușurința cu care minte în văzul lumii: nu-l timorează nici obiectivul camerei de la Pro TV! Eugen Coșeriu, marele lingvist al secolului XX – afirmă Stati – nu s-a referit niciodată la vreo identitate între „moldovenească” și română. Când tocmai Coșeriu a declarat, cât se poate de direct și explicit, chiar la Chișinău (1997), că „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, este o absurditate și o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid cultural.”
Eu unul, i-aș pune lui Stati o întrebare ceva mai delicată: a fost exclus din Uniunea Scriitorilor de la Chișinău fiindcă s-a dovedit că a plagiat, într-o carte a sa, câteva pagini dintr-un roman românesc apărut la București. Cum se face că respectivele pagini scrise în română au rămas nemodificate în „opera” dumisale scrisă în limba… „moldovenească”? Aud? Și tot despre minciună: Stati declară că n-are nici un amestec în redactarea manualelor școlare antiromânești publicate inclusiv în Transnistria. Și tot el informează, în altă parte, că este președintele Laboratorului științific de la Universitate care se ocupă de pregătirea manualelor pentru cursul integrat de „limbă moldovenească”…
L-am revăzut, zilele acestea, pe Stati la o televiziune moldovenească. Spun „revăzut” fiindcă l-am cunoscut în urmă cu vreo 30 de ani: a fost primul scriitor din Basarabia căruia i s-a permis să viziteze Iașiul (invitația, fără o nominalizare expresă, era semnată de mine). Și i s-a îngăduit fiind persoană de încredere: lucra, pe atunci, la CC al PCM (de unde avea să fie dat afară după scandalul cu plagiatul). Nu știam ce hram poartă – de altfel, n-a ieșit din muțenie toate cele trei zile petrecute la Iași. Părea a avea o înfățișare cât decât onorabilă – probabil, i-o dădea și tinerețea. Și am văzut, pe ecran, că s-a preschimbat, după „anii de luptă”, într-un obez unsuros și respingător, umil și agresiv totodată, cu o biată vorbire îngălată, care nici „moldovenească” nu-i, darămite românească. Cum îi e „opera”, așa îi e și chipul! Cireașa de pe tort: Stati și-a făcut și partid! Ce nu se poate, când totul se poate?