OUG prin care MS devine unitate de achiziții centralizată, atacată la CC de PDL, UDMR și PPDD



Liderul grupului PDL din Cameră, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că PDL, UDMR și PPDD au depus la CC sesizarea asupra proiectului de lege de aprobare a OUG nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată.
Toader a spus că sesizarea semnată de parlamentarii PDL, UDMR și PPDD a fost depusă la Curtea Constituțională în cursul zilei de marți.
„Remarc existența unei opoziții unite. PDL, UDMR și PPDD au semnat contestația la Curtea Constituțională pentru Ordonanța 71 care prevede achizițiile publice în sistem centralizat, încălcând astfel prevederi clare ale Constituției”, a spus Mircea Toader.
El a arătat că în sesizarea depusă la Curte s-a contestat faptul că printr-un proiect de lege din categoria legilor ordinare, care aprobă Ordonanța 71, se modifică două legi organice, respectiv Legea bugetelor locale și Legea reformei în sănătate.
„Orice achiziție trebuie să aibă în spate un suport financiar, ori Ministerul Sănătății nu are suport financiar pentru a deschide o astfel de licitație publică”, a spus Toader.
El a arătat că proiectul de lege care probă OUG nr. 71 a fost votat săptămâna trecută de Parlament, contestația la CC fiind depusă în această săptămână, tot marți.
Toader a arătat că prin această Ordonanță ministerul Sănătății nu mai este obligat, contrar prevederilor Constituției, să specifice sumele în baza cărora realizează achiziții, urmând să le preia de la administrația publică.
Fostul ministru al Sănătății Cseke Attila a declarat, în 14 mai, corespondentului MEDIAFAX, că, la inițiativa UDMR, PDL, PPDD și Uniunea vor ataca la Curtea Constituțională legea de aprobare a Ordonanței de Urgență privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, deoarece „contravine mai multor legi, principii și prevederi constituționale”.
Camera Deputaților a adoptat, în 14 mai, legea de aprobare a Ordonanței de Urgență privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, deputații opoziției criticând ordonanța pe motiv că „centralizează resursele la minister, cu efecte negative asupra pacienților și medicilor”.
Ordonanța a fost adoptată cu 226 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și 6 abțineri.
Ordonanța 71/2012 prevede desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții centralizată pentru sistemul sanitar, care încheie contracte de achiziție publică cu acorduri-cadru, în numele și pentru unitățile sanitare publice cu paturi din rețeaua ministerului și a autorităților administrației publice locale. Guvernul susține că scopul acestei măsuri îl reprezintă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, achiziționarea de produse și servicii de calitate și stabilirea unor variații mai mici de prețuri.
Camera Deputaților este for decizional în legătură cu această ordonanță.