OUG care prevede prime pentru angajații dispuși să-și schimbe domiciliul a fost avizată la Senat. Guvernul a introdus și o subvenție a navetei șomerilor care se angajează

Comisia de muncă din Senat a dat, luni, raport favorabil la OUG 60/2016 care prevede noi măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, printre care o primă de instalare de 12.500 dacă decid să își schimbe domiciliul la o distanță mai mare de 50 kilometri, scrie Mediafax.”A fost aprobat. Este o măsură bună, corectă”, a spus senatorul Haralambie Vochițiu după ședința Comisiei de muncă din Senat.Ordonanța de Urgență a Guvernului a fost adoptată de Executiv la sfârșitul lunii septembrie.”Noi măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă au fost adoptate miercuri de Guvern, acestea vizând persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorii, dar și românii din diaspora. Noul pachet reprezintă concretizarea demersurilor, asumate la începutul mandatului, prin care fonduri europene și cele de la bugetul de stat sunt îmbinate și direcționate, în mod coerent, pentru susținerea măsurilor active de ocupare. Practic, aceste măsuri au fost regândite și includ mai multe categorii de beneficiari, astfel încât să aibă efecte reale în piață”, arăta Guvernul, într-un comunicat de presă.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea: „Ordonanța Trenuleț a fost adoptată de Senat fără dezbatere și fără respect pentru români”

Leonardo Badea (BNR): Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România

Leonardo Badea (BNR): Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România și nevoia curentă de re-echilibrare a finanțelor publice

Leonardo Badea (BNR): Despre nevoia de a menține eforturile pentru susținerea dinamicii pozitive a productivității muncii