În Duminica Floriilor, Sala de Sport a comunei Moldovița a fost însuflețită de sute de vizitatori, care au venit să admire ouăle închistrite de femeile huțule, în cadrul Festivalului Ouălor Încondeiate, ediția a VII-a. Peste 35 de expozanți, circa 20 de încondeietori de ouă, adulți și copii, zece expozanți la secțiunea gastronomică și cinci la secțiunea artă tradițională veche au demonstrat, dacă mai era nevoie, că obiceiurile, meșteșugurile vechi, rădăcinile, într-un cuvânt, nu s-au pierdut la Moldovița.
„În vatra străveche a încondeietoarelorde ouă – Moldovița”, după cum a apreciat, la debutul manifestării, preotul protopop Aurel Goraș, s-au strâns huțuli și din alte localități, precum Vatra Moldoviței, Paltinu, Brodina, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, dar și încondeietoare din Vama, Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta sau Rogojești – Botoșani.
Tradiția nu moare, se transmite
Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița a cuprins mai multe secțiuni: Ouă încondeiate, Artă tradițională veche, Gastronomie, Cel mai frumos coș de Paște, Cel mai frumos costum popular și, pentru prima dată, o secțiune de creație literară, proză și poezie, intitulat „Hristos a Înviat”, pentru elevii din clasele V-VIII.
Printre expozanți am întâlnit-o și pe cea mai mică închistritoare de ouă, Iustina Mahu, în vârstă de 3 ani și jumătate, care, chiar dacă în atelierul de lucru al bunicii, renumita artistă Lucia Condrea, „mai mult a stricat, decât a încondeiat”, știe cum să țină chișița și îi calcă pe urme surorii mai mari, Ioana, care la 9 ani are deja o minicolecție de ouă închistrite, sub atenta supraveghere a Otiliei Mahu, fiica Luciei Condrea, profesoară de educație muzicală la Școala „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc.
Moștenire de preț
Mugurel Balabasciuc, consilierul personal al primarului comunei Moldovița, Traian Ilieși, ne-a spus că speră ca festivalul de la Moldovița să continue cu cel puțin încă șapte ediții și să adune cât mai mulți încondeietori din toată Bucovina, în principal huțuli, dar și încondeietori din alte zone, unde tradițiile nu s-au pierdut.
Primarul Traian Ilieși a apreciat faptul că la Moldovița și în împrejurimi „mai sunt oameni care depun eforturi foarte mari pentru a păstra aceste obiceiuri și tradiții, primite moștenire de la bunici și străbunici, care trebuie lăsate și urmașilor. Toată lumea aleargă astăzi pentru îmbogățire, dar îmbăgățirea pe care o caută mulți este pe termen scurt. Bogăția cea mai mare este aceea care o primești de la bunici, de la străbuni, pe care poți să o transmiți mai departe copiilor, nepoților, și una dintre aceste moșteniri este închistritul ouălor”.
Încondeiază de 65 de ani
Am întâlnit-o ca expozant, în cadrul festivalului, pe Aurelia Chimiac, în vârstă de 75 de ani, din Moldovița, care ne-a povestit că închistrește ouă de la 10 ani. „Am fost la toate edițiile festivalului de până acum, unde am primit și diplome. Sunt printre cele mai în vârstă închistritoare de ouă din zonă. Pe mine m-a învățat mama mea, când aveam 10 ani. De atunci, i-am învățat și eu pe mulți să facă acest meșteșug. Au venit și din alte țări, din Olanda, Germania, Franța și i-am învățat să închistrească ouă, cu diferite modele geometrice, florale, crucea păștii. Am 50 de modele pe care le fac din cap. Mă bucur că sunt invitată și pot să mai lucrez, chiar dacă am în spate niște ani”, ne-a povestit Aurelia Chimiac.
Sculptură în lemn
La secțiunea artă tradițională l-a întâlnit pe Vasile Alboi, din Câmpulung Moldovensc, care a venit la festival cu câteva sculpturi în lemn. Cel mai drag obiect, ne-a spus Vasile Alboi, dintre cele expuse la festival, este un linguroi, pe capătul căruia a sculptat Cina cea de taină. „Aceste lucrări cer multă migală. Am moștenit acest meșteșug de la bunicul din partea mamei. Din sculptură câștig mai puțin, mai mult din gospodărie. Am multe lucrări în expoziția personală de la Câmpulung”, ne-a spus Vasile Alboi.
Dansatori și iscusiți bucătari
La secțiunea Gastronomie, tinerii din Moldovița, elevi ai Grupului Școlar „Vasile Cocea”, au fost cei care au atras atenția cu bucatele expuse. După cum ne-a spus Andreea Rătundu, în vârstă de 14 ani, de la Grupul Școlar „Vasile Cocea”, membră a Ansamblului „Plai de dor”, produsele au foste realizate de ea și de colegii ei din ansamblu, toate fiind produse de post.
Pe masa de prezentare a tinerilor dansatori, dar, în același timp, și iscusiți bucătari, s-au aflat sărmăluțe de post, prăjituri de post, tartine cu pastă de icre, păstrăv prăjit, salată de pește, cozonac de post, pască. Ansamblul „Plai de dor”, coordonat de profesoara Alina Popa, a susținut în cadrul festivalului și un minispectacol, care a cuprins un recital de poezie și cântece religioase. Alături de tinerii din Ansamblul „Plai de dor”, au încântat publicul cu un program artistic și preșcolarii de la Grădinița Putna, coordonați de Doina Iliesi.
Oul de pe pască, dus la sfințit
Pentru că oul are o semnificație sacră și tronează pe pască, atunci când gospodinele pregătesc coșul de Paște, pentru a fi dus la sfințit, în noaptea de Înviere, am întâlnit multe persoane, chiar și localnici, care au venit la festival special pentru a cumpăra ouă închistrite, pe care să le ducă la sfințit sau să le ofere cadou.
Printre ei am întâlnit-o și pe Gena Semeniuc, din Moldovița, care deși știe să încondeieze ouă, timpul nu-i permite. „Ouăle închistrite mi se par foarte frumoase. Este o idee bună să se organizeze un festival, de unde putem și noi să cumpărăm aceste ouă. Știu să încondeiez, dar nu am timp, așa că am venit să cumpăr ouă pentru coșarca de Paște, dar și pentru a face cadou rudelor”, ne-a spus femeia.
Organizatorii acestui festival au fost Primăria și Consiliul Local Moldovița.
Tradiție și spiritualitate
Ouăle închistrite de femeile huțule, apreciate de sute de oameni, la Moldovița
