CUPA UEFA INTERTOTO

Oțelarii regretă că nu i-au „măcelărit” pe turcii de la Trabzonspor



Oțelarii regretă că nu i-au „măcelărit” pe turcii de la Trabzonspor
Oțelarii regretă că nu i-au „măcelărit” pe turcii de la Trabzonspor

Formația Oțelul Galați a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Trabzonspor, în prima manșă a turului trei al Cupei UEFA-Intertoto, într-un meci în care de la echipa din Turcia au fost eliminați doi jucători. Oțelul Galați a deschis scorul în minutul 27, când după un șut din 8 metri al lui Daniel Stan mingea a lovit bara, a revenit în teren și același jucător a lovit-o cu capul, trimițând-o în plasă. Două minute mai târziu, Trabzonspor a rămas în inferioritate numerică, fiind eliminat Ibrahima Yattara pentru un fault dur asupra unui adversar. Trabzonspor a egalat în minutul 84, prin Ersen Martin, care a trimis mingea cu capul în poartă din șase metri, însă după doar trei minute Oțelul a înscris din nou, prin Gabriel Paraschiv. În minutul 90+3, de la Trabzonspor a mai fost eliminat un jucător, Cagdaș Atan, care a primit al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. La partidă au asistat aproximativ 6.000 de spectatori. Manșa secundă va avea loc sâmbătă, 28 iulie, la Trabzon. Tehnicianul Petre Grigoraș a declarat că Oțelul Galați s-ar fi putut impune mult mai clar în meciul cu Trabzonspor. „Cred că după aspectul jocului puteam câștiga mult mai clar. Un 2 sau 3-0 nu ar fi surprins pe nimeni, dar din păcate am primit un gol care ne-ar putea costa foarte mult. Va fi greu să obținem calificarea, dar nu imposibil. Oțelul poate să nu piardă acolo și vom face tot posibilul să ne calificăm, pentru că eu cred că merităm acest lucru. Sunt dezamăgit de rezultat pentru că meritam mai mult. Poate fi un avantaj faptul că turcii au avut doi jucători eliminați, dar la meciul de la Trabzon cred că vor găsi un înlocuitor pe măsură”, a spus Grigoraș, care consideră că arbitrajul a fost modest. Și directorul general Marius Stan a afirmat că regretă că Oțelul nu a învins formația Trabzonspor „mai clar”. „La cum s-a desfășurat meciul, meritam o victorie mult mai clară. Lipsa de experiență și-a spus cuvântul, pentru că am avut o oră superioritate. Șansele Oțelului sunt la fel ca la începutul acestei duble manșe”, a precizat Stan.



Recomandări

Federația de Rugby a anunțat oficial că prima ligă a României se va juca în acest an în șapte, cu tot cu RC Gura Humorului

Federația de Rugby a anunțat oficial că prima ligă a României se va juca în acest an în șapte, cu tot cu RC Gura Humorului
Federația de Rugby a anunțat oficial că prima ligă a României se va juca în acest an în șapte, cu tot cu RC Gura Humorului