OSTRIȚA (I). Prima atestare documentară a satului Ostrița pe Prut s-a făcut în 10 februarie 1434 (6942), atunci când Ștefan Vodă, fratele lui Ilie Vodă, întărea lui Groza „un sat, anume Clicicăuți, să-i fie lui uric, cu tot venitul, lui, copiilor lui, fratelui său, Mihail, și copiilor lor”.
În 25 aprilie 1472, Ștefan cel Mare cumpăra, cu 200 zloți tătărești, de la frații Tăbuci, Pojar și Nastasia, dar și de la nepoții lor, care aveau drept de cumpărare ca fiind neamurile cele mai apropiate, „un sat care este pe Prut, anume Ostrița, și cu loc de moară la Prut, pe care au, pe acest sat, privilegiu vechi de la bunicul nostru, de la Alexandru Voievod (cel care a domnit înainte de Bogdan al II-lea, cu care Bogdan s-a și luptat) și de la alți înaintași ai noștri”, sat pe care l-a dăruit, tot atunci, mănăstirii Putna.
În 15 martie 1490, Ștefan cel Mare întărea mănăstirii Putna, printre alte biserici, „a VII-a, biserica din Clișcăuți, cu popă”, Clișcăuți sau Clicicăuți fiind numele cel vechi al Ostriței, după cum rezultă din uricul de întărire din 26 august 1503.
De-a lungul timpului, stăpânitorii Boianului, inclusiv Ion Neculce, au avut probleme de hotar cu mănăstirea Putna, proprietarul Ostriței, deși semnele de hotar, după cum spunea un boier, într-o scrisoare adresată cronicarului, în 22 iulie 1722, „nu numai bărbații… ce și babile le știu”.
Recensământul lui Rumeanțev1, din 1772-1773, înregistrează la „Ustrița… 80 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Vasile și Toader, 1 dascăl, Andrei, 6 văduve, Maria Andriasa, Gafița, Tudosca, Tinca butnărița, Ilina și Maria, 1 jidov, Iankul sin Iosif, 1 țigan cu numele omis și 69 birnici, și anume: Ursul Zăcilă, Toader Ciorneiu, Ilii butnar, Precop Iurko, Ion rusul, Ion rotar, Toader Zăcilă, Nechita Butnăraș, Neculaiu brat ego, Georgii Medvigă, Toader butnar, Ion Popescu, Georgii muntian, Ștefan Roșca, Ion sin popii, Gligoraș zet Chibanii, Ion sin Chibanii, Roman brat ego, Vasile Ivaneț, Hilip sin Ivaneț, Acsentii zet Rușciak, Ion Rușciak, Prodan Rușciak, Toader Iancul, Grigorii sin Măricuții, Georgii sin morar, Grigoraș brat ego, Nechifor zet morar, Ion Ghinuciac, Toader sin Irimia, Dumitrașcu Pascal, Simion Lungul, Ilii Căzac, Macsin Goga, Simion Drobotă, Ion Buzneș, Alecsa sin Pleșca, Mihai brat popii, Vasile zet Mihai, Ion sin Pavel, Vasile butnar, Dumitrașcu brat ego, Georgii sin GRIGORAȘ, Iftimie brat VASILE, Toader sin Vasile, Toader Crețu, Toader pescar, Vasile zet vornicului, Anton sin Pavel, Vasile Soroca, Grigoraș sin ego, Neculaiu sin PAVEL, Vasile brat ego, Ion brat ego, Hilip sin VASILE, Dumitrașcu rusul, Istrate Prega, Vasile Medviga, Vasile Prișcăi, Andrei Gornă, Anton rus, Vasile rus, Timofti brat ego, Filip Ciubotăraș, Georgii Roșca, Ion Dubeiu, Vasile pescar și Grigoraș Pașco.
În 1774, satul Ostrița avea 93 de familii, numărul lor sporind, în următorul deceniu, doar cu 10 familii. În 1775, satul Ostrița, din Ocolul Cernăuțului, avea 2 popi, 81 familii de țărani și 2 arnăuți.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ostrița, construită în 1786, reconstruită în 1891 și resfințită în 1892, avea 898 enoriași, în 1843, păstoriți de parohul Simion Gribovschi. În 1876, numărul enoriașilor ajunsese la 1.648, paroh fiind Georgi Andronic. În 1907, paroh era Constantin Bocance, născut în 1843, preot din 1868, paroh din 1870, iar cantor, din 1896, Ștefan Pauliuc, născut în 1862.
Din 1868, funcționa la Ostrița o școală cu 5 clase2.
În 1890, Ostrița avea 1.950 locuitori, primar fiind George Palaghian. Nicolai Hlușco era învățător, George Andronic și Vasile Mironovici erau parohi, iar cantor bisericesc era Ștefan Pauliuc.
Însoțirea românească de păstrare și credit s-a înființat, la Ostrița, în 1901, sub direcțiunea lui Constantin Bocancea, Michail Bercea fiind vicedirector, iar I. Daschievici – vistier.
______________________________
1 ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 384
2 SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 14, 1876 p. 24, 1907 p. 56
