OSTRA. În 25 aprilie 1475, când Ștefan cel Mare întărea mănăstirii Humor „muntele Ostra cu o slatină”, satul, deși neatestat explicit, exista ca braniște mănăstirească, deci ca loc de pășunat și de făcut fânul, și, în primul rând, ca slatină.
Din uricele de mai târziu (20 iulie 1520, 18 ianuarie 1536), „muntele Ostra cu slatină, în ținutul Sucevii, care din totdeauna a aparținut mănăstirii”, beneficia și de o hotarnică aproximativă, prin care se stabilea ca hotarele „să fie din toate părțile până unde dă în apă”, deci în firul firav al Suhăi.
Actele de danie ale mănăstirii Humor, distruse de cazacii lui Timuș Hmelnițchi, au fost reconstituite în 4 ianuarie 1663, proprietarul ecleziast primind întăritură pentru „muntele Ostra cu slatina de acolo, precum și peste robii țigani”, care, deja sporeau numărul iobagilor care se ocupau cu făcutul fânului și cu exploatarea slatinei.
În 1774, la venirea habsburgilor, satele de pe valea Suhăi, Stulpicani, Ostra și Gemenea, aveau, împreună, conform evidențelor primului guvernator militar al Bucovinei, Gabriel von Spleny, 2 popi și 83 țărani, robi țigani nefiind menționați în recensămintele vremii.
Biserica Sfântului Dimitrie din Ostra a fost construită în anul 1889, tot atunci fiind deschisă și o școală cu o clasă. În 1907, preot cooperator era George Banilevici, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1906, Teofil Banilevici, născut în 18801.
În perioada Bucovinei istorice, românilor din Ostra aveau să li se alăture, până în 1910, în proporție de două treimi, nemții și evreii, germanii în număr sensibil mai mare decât negustorii evrei.
_____________________________
1 SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 100
