Ospățul Iubirii continuă. Unde ne plasăm?

Învierea Domnului ne ajută să privim, retrospectiv, într-o lumină nouă cele ce s-au petrecut în perioada prepascală. Jertfa de pe Cruce a fost actul culminant al dăruirii fără rest, al unei iubiri dumnezeiește împărtășită tuturor. Din ospățul de pe Golgota toți s-au înfruptat, nu a rămas nimeni flămând. Dar fiecare a primit ceea ce a dorit și a avut disponibilitate să primească. O aceeași dragoste a lui Dumnezeu s-a revărsat peste toți, dar fiecare a primit după inima sa.
Iuda și-a dorit mereu bani. Lua din punga în care se adunau donațiile (Ioan 12, 6), dar tot nu-i ajungea. A mai vrut 30 de arginți. Și i-a primit, i s-a îndeplinit dorința. Dar banii nu i-au folosit la nimic, ei nu pot înmuia o inimă împietrită, nu pot smeri un cuget trufaș. De aceea a ales să se sinucidă, în loc să primească prietenia constantă arătată de Hristos până în ultima clipă (Matei 26, 50). Caiafa s-a vrut arhiereu și a fost cinstit cu faptul de a fi rostit ultima profeție a Legii Vechi: „ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan 11, 50). Pilat s-a temut pentru funcția sa căci, ca orice roman autentic, dorea să rămână în istorie. Iar Domnul l-a cinstit cu pomenirea numelui său în Crezul niceo-constantinopolitan, unde se spune: „în vremea lui Ponțiu Pilat”, iar nu „în vremea Cezarului Tiberiu” ori „în vremea regelui Irod”. Până și lui Irod i-a făcut Domnul un dar, ajutându-l să se împace cu autoritatea romană prin faptul că Pilat L-a trimis pe „Galileean” și la el, să-l judece. „Și în ziua aceea, Irod și Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, că mai înainte erau în dușmănie între ei” (Luca 23, 12).
Cei ce-L huleau și-L urau au primit satisfacția de a-L vedea chinuit și spânzurat pe Cruce. Soldații romani și-au împărțit hainele Domnului, iar pentru cămașa lui cea necusută au aruncat sorți (Luca 23, 34). Mai marele lor, sutașul Longinus, s-a învrednicit, prin disponibilitatea inimii sale, să înțeleagă din semnele ce au urmat morții Crucificatului, că „Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27, 54). Și a crezut în Hristos, devenind creștin. După ce inițial L-a hulit împreună cu cel răstignit de-a stânga, tâlharul de-a dreapta s-a pocăit și a cerut lui Hristos: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta” (Luca 23, 42). Și a furat, astfel, și Raiul.
Femeile ce L-au urmat până pe Golgota, preschimbate în mironosițe, au primit darul de a-L vedea primele pe Cel Înviat. Maica Domnului a fost dată în grija feciorelnicului Ioan, „ucenicul iubit”, iar Ioan însuși, pentru faptul că a mers cu Domnul pe Golgota, este singurul dintre apostoli care nu a avut parte de moarte mucenicească. Petru a fost răsplătit pentru râvna lui cea mare și, chiar dacă s-a lepădat de trei ori, a fost reabilitat și repus la loc de cinste între ucenici. Lui Toma – ca și celorlalți, de altfel –, i s-a împlinit cererea și i S-au arătat semnele piroanelor și urma suliței pe Trupul înviat din morți.
De toți a avut Domnul grijă, dar fiecare a primit ceea ce căuta în inima lui. Dumnezeu e risipitor și dăruiește tuturor din ale Sale. Fiecare ia după cum crede de cuviință și fie înmulțește talanții, fie îi îngroapă, fie îi risipește precum fiul din parabolă. Despre Împărăția Cerurilor ni se spune în Evanghelii că este asemenea unei Cine mari. Dar Împărăția a și venit, iar noi suntem deja chemați, în această viață fiind, la Ospățul Iubirii. Depinde de noi, însă, cu ce ne hrănim. Unii vor bani și averi, sau faimă, sau putere, și nu se simt sătui niciodată. Pentru că e ca și cum ar încerca să mănânce la masă nu din mâncăruri, ci din tacâmuri, încercând să înghită linguri, să muște din farfurii sau să se hrănească din zgomotul produs de ciocnirea dintre ele. Cei ce caută tot soiul de plăceri trupești, ca scop în sine, se aseamănă cu cei ce se târâie pe sub mese, căutând să se ghiftuiască din fărâmituri și pete de mâncare. Doar cel ce stă cu demnitate – dar cu smerenia celui ce-și știe locul – la Cina de Taină, acela se bucură cu adevărat din Mielul Jertfit pe altarul Iubirii. Toate sunt darurile lui Dumnezeu, dar de noi depinde unde ne plasăm și ce alegem să primim la această Sfântă Masă, ce nu se mai termină de două mii de ani încoace.
(pr. Constantin Sturzu, sursa: Doxologia.ro)