Osândire. Clevetire. Mânie

Ori de câte ori ne aflăm în fața unei sărbători mai deosebite, căutăm să ne spovedim, ca să ne putem și împărtăși. Așa fac de obicei aproape toți creștinii care își iau în serios propria lor existență. Unii nu pun nici un preț pe această practică de apropiere de Dumnezeu cu adevărat. Este foarte bine să ne spovedim și, dacă se poate, să ne împărtășim, pentru că ne curățim de zgura păcatelor care zac în noi și care împiedică legătura cu Dumnezeu, Care bate continuu la ușa inimii noastre.
Hristos nu poate intra în noi pentru că suntem dezordonați, suntem cu mintea împrăștiată, suntem cu mintea înfiptă în patimi, căci tot trupul nostru este plin de întinăciuni – iertați-mi cuvântul, dar așa este – și de aceea, prin spovedanie sinceră, adâncă, curată, acest lăuntru al nostru se curățește și face loc lui Dumnezeu în noi.
Știți că s-a spus de-atâtea ori, că noi, creștinii, suntem temple ale Duhului Sfânt. Trupul unit cu sufletul nostru este templu al Duhului Sfânt. În noi locuiește Dumnezeu. Ne spune Mântuitorul nostru Hristos: Împărăția lui Dumnezeu este în voi. Adică în noi este Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfinții Îngeri, tot cerul este în noi ! Trebuie să știm cu toții, că lumea duhovnicească n-are volum, așa încât încape în fiecare inimă această prezență dumnezeiască.
Pentru că de obicei vă spovediți, ca să puteți primi Sfânta Împărtășanie, am să vă atrag atenția care sunt păcatele care în chip deosebit opresc intrarea la Sfântul Potir.
Mai întâi, este un păcat foarte obișnuit acela al bârfei, al osândirii aproapelui, al osândirii celuilalt, pe care de obicei o facem în comparație cu noi: „Eu sunt grozav, celălalt este un ticălos! „Și bârfa începe și toți contribuie ca să omoare pe acel care a căzut sub această rază a osândirii. Acesta este un păcat foarte mare, deoarece judecata este a lui Dumnezeu. El judecă pe fiecare dintre noi, El știe când ne vom mântui, cum ne vom mântui. Chiar dacă am greșit, ne trimite mijloace de îndreptare, încât a Lui este judecata, a Atotțiitorului.
Când intervenim noi, oamenii, este ca și cum am spune: „Doamne, Tu nu știi nimic! Să-ți spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta!” Așa ne prezentăm noi, plini de obrăznicie și de nesimțire și dobitocie. Îl dăm afară din scaunul judecății și judecăm noi. Spunem mai departe ce știm noi sau ce ne imaginăm noi! Și Mântuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate personală, Se retrage. Însă Își retrage și harul, puterea aceasta dumnezeiască care ne ține cu viața. Și atunci noi începem să bâjbâim în întuneric ca niște ologi, ca niște dezorientați, ca niște orbi. Nu știm cum să facem, ce să facem și cum să ne echilibrăm. Spunem toate ticăloșiile care ne vin atunci în minte împotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub această rază a osândirii noastre. Iar Dumnezeu, ridicând harul de la noi ca pedeapsă, intrăm în această situație de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, și greșim. Și, ca urmare, vine pedeapsa. Pedeapsa constă, în primul rând, în gânduri de răutate în tot chipul: gânduri spurcate, gânduri de păcate și imagini păcătoase, gânduri de hulă chiar împotriva lui Dumnezeu și împotriva sfintelor icoane. După aceea, pedepse cu pagube, tulburări în familie, tulburări sufletești, încât e un întreg haos și iad în sufletul nostru, pentru că în noi nu mai este Dumnezeu deoarece am vrut să ocupăm locul Lui. Când ne scuturăm de Dumnezeu, ne apropiem de cel rău ! De răutate și de trufia diavolească! Așa încât, iertați-mă, suntem un fel de diavoli, atunci! Această bârfă, această osândire a aproapelui este una dintre cauzele sau păcatele care ne opresc de la Sfânta Împărtășanie.
Mânia ne oprește de la rugăciune
Alt păcat: mânia, care merge până la ucidere și crimă! Mânia ne oprește de la rugăciune. Suntem în familie sau în afara familiei, în fabrici, în ateliere, în aceste comunități în care oamenii lucrează ca să-și câștige pâinea cea de toate zilele și aici întâlnim fel de fel de conflicte, fel de fel de certuri. Sunt familii ai căror membri nu pot vorbi unii cu alții timp îndelungat. Ce iad! Ce pedeapsă, pentru o asemenea familie! Să nu poată vorbi mama cu tata, soția cu soțul sau frații între ei, frate cu sora sau surorile între ele; nora cu soacra și celelalte. Știți foarte bine toate aceste înrudiri. Feriți-vă de mânie!