Orori

Când am scris, în această rubrică, despre cărturarul bucovinean Teodor Bălan, încă nu-i citisem cartea „Suprimarea mișcărilor naționale din Bucovina pe timpul războiului mondial” (1914-1918). Am găsit-o la un anticar. Nu prea știa ce preț să ceară: unul pipărat, potrivit pentru o carte veche și rară, sau, dimpotrivă, s-o dea ieftin, doar pentru a scăpa de bucoavna gălbejită ce-i apasă de ani de zile raftul fără să intereseze pe cineva. Așa că a început, ezitant, de la 50 de lei noi, pentru ca, până la urmă, să mi-o dea cu 5.
Puțini sunt anticarii în stare să-și onoreze cu adevărat profesia, ce ar presupune o anume înzestrare cărturărească; mulți ar putea, la fel de bine, să vândă castraveți ori semințe la meci. Într-un fel, tot rău-i spre bine: iată cartea, tipărită la Cernăuți în 1923. Este dedicată „eroilor neprăznuiți ai războiului mondial, tuturor celor ce au suferit, au fost schingiuiți, batjocoriți și executați.”
Să recunoaștem că nu știm mai nimic despre Golgota suferințelor bucovinene; alte nații s-au priceput să-și clameze insistent și convingător cele îndurate în preajma și-n răstimpul conflagrațiilor mondiale. Pe bună dreptate: să se afle, pentru a nu se mai repeta în veci. Comportamentul austriecilor față de populația Bucovinei amintește ororile naziste și staliniste, ba chiar, pe alocuri, le anticipează. S-a acționat mai întâi în plan legislativ: un act din 1867 prevedea că, în cazul în care „nu se va putea lua asentimentul Parlamentului”, răspunderea coboară către alte foruri administrative ori militare. Și a tot coborât, fiindcă, pe timpul războiului, activitatea Parlamentului austriac a fost sistată: până la urmă, viețile bucovinenilor au ajuns la discreția oricărui jandarm. Nu prea era nevoie de probe, trebuiau dat exemple care să înfricoșeze populația. Românii fiind ortodocși, adică, de aceeași confesiune cu inamicul (și nu catolici precum austriecii) se subînțelege că-s spioni și trădători.
Cel mai mult au avut de suferit preoții. Orice pâră, oricât de absurdă, le putea fi fatală. Preotul Iavorovschi a ajuns în fața Curții Marțiale din Bistrița sub acuzația „cu siguranță că a făcut spionaj în favoarea Rusiei”. Dovada: „în casa lui, scrisese ceva suspect toată noaptea”. Ce anume a scris și cât de întemeiată era suspiciunea, nu s-a ostenit nimeni să afle.
O lipoveancă din Rădăuți a fost condamnată la 3 ani muncă silnică fiindcă în 1914, la intrarea rușilor în Rădăuți, „a avut o față radioasă”. Funcționarul vamal Iliescu, de la Burdujeni, a întors vizita colegilor de la Vama Ițcani, cum mereu se întâmpla între cei de aceeași profesie despărțiți de un biet pârâiaș. Spionaj! Ionescu a fost împușcat. Execuțiile „pilduitoare” se țineau lanț, cu sfidarea oricărui temei logic și legic. Cum situația pe front era îngrijorătoare, Austria nu găsea altă explicație decât duplicitatea criminală a românilor.
A fost acuzat de spionaj și un copil de 11 ani din Zastavna, care, în ograda casei sale, urcat pe o scară, încerca să închidă cu o scândură intrarea în cușca porumbeilor. Clar, a vrut să semnalizeze rușilor! Un copil de 15 ani din Cuciurul Mare a fost spânzurat (în prezența mamei sale!) de jandarmul Drescher, renumit pentru bătăile crâncene, lăsate cu invalidități, pe care le aplica băștinașilor mai mult ori mai puțin „suspecți”.
Pe unde trecea locotenentul Franz Trombey, lăsa în urmă spânzurători și spânzurați. Când nu spânzura (explică: din lipsă de timp) împușca în dreapta și-n stânga. Cei care aveau norocul să scape de al de Trombey și erau „judecați” de instanțele militare, ajungeau repede în ștreangul călăului adus special de la Budapesta. Pentru ușurarea procedurilor, s-a construit o spânzurătoare cu scripete chiar în curtea Tribunalului din Cernăuți: din sala de judecată, direct la eșafod! Cartea, extrem de documentată, oferă zeci și sute de exemple. Dacă, totuși, acuzele se vădeau prea de tot bazaconii și împricinatul era achitat, nu era nicidecum pus în libertate, ci trimis automat în lagărul Thalerhof, unde au murit mii de bucovineni și-n care medicul lua temperatura bolnavului de departe, cu termometrul legat în vârful unui băț, ca să nu se atingă de necurățeniile internării…
O carte tristă și revoltătoare, cuprinzând o nesfârșită listă de victime, alături de o alta a incredibilelor orori inventate nu de naziștii germani, ci, iată, chiar de bunicii și străbunicii rămași nepedepsiți ai celor care, azi, aplaudă ritmat, cu deplină împăcare și inocență, Marșul lui Radetzki…