Oroare: crap

Cum cea mai simandicoasă revistă a pescarilor români („Aventuri la pescuit”) îmi face onoarea să-mi acorde câteva pagini în ultimul său număr, mi s-a părut firesc să purced cu grăbire la cetirea productelor gazetărești din vecinătate, urmând ca, până la instalarea prohibiției, să parcurg revista (130 pagini!) de la un mal, la celălalt. Și astfel am dat peste articolul „Dimineți cu bass”, apoi peste încă unul, dedicat aceluiași pește, mai impertinent și mai neobrăzat chiar decât bibanul, ambele trezindu-mi amintiri, ba chiar și nostalgii.
N-am prin bass; dimpotrivă, m-am ferit cât am putut de mica fiară zburlită și clonțată, fiindcă era sezon închis la respectivul răpitor și canadienii nu glumesc când e vorba de lege. Mă aflam în Canada, spre a căuta mormântul bunicului meu, plecat din Bucovina în 1912 și răposat la Montreal în 1958 – culmea e că l-am găsit, deși în actele cimitirului „Sfânta Maria a zăpezilor” nu figura Haralambie Iacoban, ci un oarecare Harry Jacob. El era! Cine să se încurce, peste mări și țări, cu pronunții românești chisnovate gen Haralambie? L-au tras pe Academiei și i-au zis Harry…
Cunoscându-mi hobby-ul, rubedeniile mi-au oferit scurtul răgaz necesar unui pescuit, să-i spun astfel, explorator, la ce coadă de pește o fi să fie, numai bass să nu pice, că intrăm în mare bucluc. N-aveam nimic: scule, echipament, permis, momeli, mașină, informații… Acolo, toate-s rezolvabile pe loc: de la același magazin alimentar am cumpărat permisul (străinul plătește, pentru una săptămână, o taxă mai mare decât cotizația canadianului pe un an întreg!), lanseta (abia mai mare decât un creion, când e strânsă), dotată cu mulinetă miniaturală și fir de 0,25; în aceeași incintă, de la un rent-a-carr am închiriat un Ford onorabil, dotat cu ghid rutier amănunțit. Dotarea s-a mai completat cu un nepot doctor în geofizică la Universitatea din Toronto, care n-a văzut în viața lui undiță de aproape, nici bășici de pește date la rațe în bătătură.
Am luat-o spre nord, spre nord, spre nord. La orice stație de benzină funcționează și un automat pentru momeli pescărești și mi-am zis că râma fiind regină pe orice continent, e bine s-o ai cu tine – las’ să fie, că nu se știe. Bag dolarul (canadian) iese punga de plastic. Râmele din țara frunzei de arțar au coada lățită, ca tritonii; în rest, arată și duhnesc precum ale noastre. După ore și ore de mers pe autostrada din ce în ce mai pustie (aglomerația rămânând jos, la granița cu USA), am tot zărit râuri faine, lunci, stâncăraie, tăpșanuri înflorate… aș, nu-i ca la noi, să te oprești unde-ți poftește inima și să-ți așezi sculele în linie de bătaie! Se pescuiește doar în incinte omologate și amenajate, cu priză de 220 la stand, băncuță, apă curentă și, la nici zece metri în spate, wash-room-ul cu apă caldă, prosoape și șampoane. M-a intrigat un afiș de pe mal: „vă rugăm, dacă prindeți crap, nu-l aruncați înapoi în lac, ci depozitați-l, spre a fi incinerat, în cutiile metalice de pe mal.” Măi, să fie! Citisem despre concursurile de pescuit crap pe râul Sf. Laurențiu, văzusem fotografii cu ditamai capturile… dar asta se întâmpla în franțuzitul Quebec.
În Ontario, lumea se ferește de crap, botezat „porcul apelor”, cel care mănâncă toate necurățeniile. Ce să spun! Nici n-am aruncat bine, că am și simțit o trăsătură lungă și înceată. Crap mare, bineînțeles! Nu mă prea puteam baza pe lanseta-jucărie (cu timpul, avea să-mi câștige încrederea), așa că iau firul în mână și, până la urmă, scot dihania de patru kile. A doua aruncătură, după nici zece secunde, și scot a doua namilă. Spre seară, ajung la Toronto. Ce fac cu crapii? Găsesc o familie de români care acceptă astfel de cadou, dar să îl aduc după ce se întunecă, că nu dă bine să vadă vecinii – oroare! – crap în bloc. Cu al doilea exemplar mă închid în baie și-i scot solzii unul câte unul, cu patentul. Nepoții nu gustaseră în viața lor mult vestita saramură Iacoban și, tocmai când sfârâia grătarul mai abitir și mai înmiresmat, sună insistent soneria și răsună bătăi în ușă. Deschid: în prag, pompierul blocului, cu extinctorul în poziție de tragere; în spate, administratorul, gata să acționeze cu târnăcopul. Neobișnuit cu astfel de balcanice miresme, senzorul din tavanul bucătăriei dăduse alarma…