Paginile ziarelor și emisiunile televizate abundă de știri care aduc în atenție războaiele dintre soți și soții. Ne înfiorăm, apoi schimbăm canalul.
Admirabilă, dar complet inutilă este lupta care se duce – pe plan național, dar mai ales la nivel planetar – împotriva violenței conjugale. Cu cât mai aprinse sunt campaniile care pun la colț bătăliile de pe câmpul familial, cu atât mai multe sunt scânteile reieșite din întâlnirile dintre El și Ea.
Cum se știe, în foarte multe cupluri maritale sau premaritale, înjurătura și scatoalca țin loc de preludiu amoros. Este, în mod sigur, o rămășiță a epocilor preistorice. Pe atunci, bărbatul – întors de la vânătoare cu mistrețul sau căprioara pe umăr – nu putea realiza performanța unei treceri imediate de la violență la tandrețe. Bărbatul, preistoric și cu poftă de căldură femeiască, avea și el limitele lui și nu-și putea alinta partenera purtând încă pe mâini sânge proaspăt de căprioară sau de mistreț. Dacă peste sângele cald al vânatului, se așeza o peliculă din sângele fierbinte al iubitei, atunci drumul spre tandrețe se netezea brusc și devenea neașteptat de ușor de parcurs.
În loc de „bună seara, iubito”, prima scatoalcă fulgera pe cerul încărcat cu energie conjugală. Apoi, alte și alte scatoalce luminau bolta, aidoma unui foc de artificii.
După puțin timp, cu ochii osteniți de lumina artificiilor, cei doi cădeau unul în brațele celuilalt și-atunci, folosind duioșia rostirii, tot ce era înainte înjurătură devenea alint.
Pare ciudat, dar multor femei nu le displace acest tip de comportament erotic. Nu le displăcea în epocile preistorice, nu le displace nici acum. Câte relații afective nu-s turnate după acest tipar ? Câți intelectuali rasați nu-și frăgezesc iubitele, intelectuale rasate și ele ? Câte dame cu pretenții de „first class” nu-și porcăiesc țigănește partenerii ? Sub cupola câtor cupluri nu răsună invective murdare și plescăit fierbinte de palme ?
Ah, tu, dragoste!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
