Originea și vechimea slujbei Aghiesmei Mari

Inițial, sfințirea apei de la Bobotează era legată de botezul catehumenilor, care se săvârșea în ajunul praznicului, seara până târziu în noapte, și pentru care se sfințea apa necesară de botez. Ulterior, desființându-se catehumenatul și generalizându-se pedobaptismul, s-a păstrat sfințirea apei, legată de praznic, ea căpătând altă semnificație.
Precum accentuează Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în ziua Bobotezei se face nu numai reînnoirea Botezului Domnului, ci și a harului botezului primit de fiecare dintre noi. Teodor Lectorul pune pe seama Patriarhului monofizit Petru Fullo al Antiohiei (secolul V) hotărârea de a se săvârși sfințirea apei în ajunul Bobotezei, seara. În secolul al VI-lea, unul dintre pelerinii apuseni la Locurile Sfinte (Antonim din Piacenza) descrie cum se făcea pe atunci „botezul” la apele Iordanului, în dimineața marelui praznic.
Originea slujbei Aghiesmei Mari este, în tot cazul, Ierusalimul, unde se păstra amintirea puternică a Botezului Mântuitorului prin mâna Înaintemergătorului, în apele Iordanului. De aici ea s-a răspândit la Antiohia, apoi la Constantinopol și în Asia Mică. De aceea, rânduiala de azi a slujbei Aghiesmei Mari e atribuită de tradiție, în întregime, Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (638), căruia în Mineiul pe ianuarie i se atribuie troparele care se cântă la începutul slujbei, iar în Molitfelnic i se atribuie frumoasa rugăciune pentru sfințirea apei. O dovadă a vechimii acestei slujbe este că ea se află, în diverse variante foarte asemănătoare între ele, în riturile liturgice ale tuturor Bisericilor orientale necalcedoniene (la armeni, la copți, etiopieni, sirienii iacobiți) și a influențat, într-o mare măsură, chiar ritualul corespunzător din ritul liturgic roman (catolic).
(Părintele Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, p. 374)