Orice absolvent de studii economice va putea ține contabilitatea firmelor cu afaceri sub 35000 euro



Orice absolvent de studii economice superioare va putea întocmi evidența contabilă a firmelor care au cifră de afaceri și active mai mici de 35.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea legii contabilității.
„Persoanele care în exercițiul financiar precedent au îndeplinit următoarele două criterii: cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro și totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice. Nivelul indicatorilor prevăzuți se poate modifica prin hotărâre a Guvernului”, se arată în proiectul de ordonanță.
Documentul propune ca în cazul acestor firme contabilitatea să poată fi organizată și condusă și pe bază de contracte/convenții civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare, și nu doar cu membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
Pe de altă parte, o altă prevedere importantă vizează instituțiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au persoane încadrate cu contract individual de muncă sau numite într-o funcție publică. Acestea vor putea încheia contracte de prestări de servicii, pentru conducerea contabilității și întocmirea situațiilor financiare trimestriale și anuale, cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR.
„Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achizițiile publice de bunuri și servicii, iar plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu această destinație”, se mai spune în proiectul de OUG.
Proiectul mai stabilește obligația firmelor, persoanelor și instituțiilor publice și regiilor autonome să păstreze aplicațiile informatice cu ajutorul cărora au prelucrat datele înregistrate în contabilitate pe o perioadă de cel puțin 10 ani de la data încetării utilizării acestora.