Să vezi și să nu crezi!

Ori la bal, ori la spital!



Mâine, Tribunalul internațional de arbitraj sportiv anunță decizia potrivit căreia CFR Cluj (ce o fi ceferistic în clubul clujean?) va juca, în sezonul viitor, fie în compania granzilor europeni, fie cu fotbaliatorii de la „Șoimii” Pâncota. Ori la bal, ori la spital! Se știe, TAS nu judecă fondul chestiunii, ci numai modul în care Federațiile naționale își respectă propriile regulamente. Și cum nu-i de crezut că armata de juriști de la FRF nu s-a priceput să-și facă treaba, iată că încă o fostă campioană, după decedatele Urziceni și Galați, se scufundă în nisipurile mișcătoare ale diviziilor secunde. Unde situația-i jalnică: FC Bacău încearcă să se înscrie în Divizia III-a, ACS Berceni este în colaps și nici CS Balotești nu se simte prea bine, FC Brăila nu mai primește finanțare, Gloria Buzău se află în insolvență și-n pragul falimentului, subvenționarea Clubului Rapid CFR Suceava a căzut la vot, Metalul Reșița „are probleme mari cu banii”, fotbaliștii de la Tărlungeni au acceptat să joace gratis doar până la încheierea acestui sezon, FC Bihor nu și-a plătit fotbaliștii de patru luni…
Nici în Liga I situația nu-i mai roz; dimpotrivă chiar: dincolo de știutele insolvențe, patronul Universității Cluj se ascunde prin Cuba și fotbaliștii nu-s plătiți din vară, Ploieștiul are conducerea clubului arestată, Ceahlăul discută cu Pinalti doar la vorbitor, giurgiuvenii nu-l mai au în sprijin pe finanțatorul Nicolae, Galațiul n-are cu ce să se susțină nici în Liga a II-a, FC Brașov, retrogradând, dispare, iar de CFR Cluj se alege praful dacă „alunecă” în divizia secundă.
N-au mai așteptat noul campionat 11 echipe din Liga a II-a, care s-au retras pe parcurs, astfel că, premieră, nici nu mai are cine să retrogradeze! Rămân „bune în grad” echipe din Braloșița, Podariu, Vișina Nouă, în vreme ce orașul Focșani nu mai are echipă nici în campionatul județean! Ruralizare: 29 de formații românești reprezintă cluburi comunale și urmează să mai promoveze, de nu vor fi surprize, Miroslava, Pojorâta, Sebiș, Becicherecul Mic & comp. Tot 11 sunt orașele cu peste 100.000 de locuitori (Constanța, Arad, Pitești, Sibiu, Oradea…) care n-au fotbal, unele nici în Liga a II-a – asta în vreme ce la Chiajna, echipa gazdă și cea pripășită abia adună în tribune 200-300 de spectatori.
Poate-i simplă impresie, dar am senzația că interesul investitorilor pentru fotbal s-a sleit din momentul în care DNA a dat semnalul arestărilor și s-a cam pus cruce zemoaselor afaceri necurate pitrocite în umbra gazonului. Amenințarea pușcăriei a mai temperat avântul entuziast al „oamenilor de fotbal” care au ajuns să declare cinic (Becali) că nu-i mai interesează nimic altceva decât profitul, fiind dispuși să abandoneze cluburile imediat ce nu le mai alimentează consistent conturile. Barem Gigi a fost sincer! Am avut parte de cea mai bulibășită ediție de campionat, în care antrenorii au fost schimbați ca șosetele și-a ajuns la mare căutare o paiață ridicolă precum Șumudică (pe nici un stadion din lume nu pot fi văzute asemenea scălâmbăieli!), dat afară de rău și, imediat, luat de bun.
Vorbim cu năduf de ruralizatul fotbal românesc, dar, la urma urmei, cât de… românesc este fotbalul nostru? În ultimul meci, cel cu Craiova, adulatul și arhitradiționalul „Rapiduleț” a aliniat o formație cu un singur român și au fost cazuri în care, zeci de minute, în meciuri din campionatul „național”, căutai românași cu lupa. De unde și cum să mai alcătuiești o Națională? Din punct de vedere sportiv, România găzduiește o imigrație similară cu tălăzuirea africanilor peste Mediterana. UE pune la cale limitări cifrice; o măsură oarecum similară a fost luată și în fotbalul nostru, dar surprinzător de aiuristică: putem accepta doar fotbaliști ce au fost nominalizați în loturi naționale. Adicătelea, scoatem carul împotmolit în șanțul drept, spre a-l prăvăli în stângul: mai întâi că una-i să fii selecționat în lotul Andorrei și alta în cel al Italiei; apoi, câți componenți ai reprezentativelor cu adevărat valoroase de pe mapamod fi-vor tentați să joace la noi?
Se apropie de încheiere un campionat jenant, în care s-au distrus echipe-simbol (Becali a nenorocit Steaua, Hagi și-a călcat principiile promovând „juniori” gen Nicoliță, foste campioane retrogradează, mai la fiecare meci scandaluri pe teren, simulări și lașe trageri de timp, tribune tot mai goale, iar Burleanu zâmbește mult și construiește puțin). Ne purtăm deloc onorabil cu tagma arbitrilor, care-s notați crâncen când greșesc chiar mai puțin decât confrații lor din străinătate, dar nu primesc niciodată mai mult de 7 și când – au fost cazuri! – conduc excelent. Despre juniori, nici nu mai vorbesc. Ca la noi, la nimenea!



Recomandări

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie
Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală
Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală