Măsuri

Organizațiile PNL Suceava vor fi punctate în funcție de rezultatele referendumului

Organizațiile locale ale PNL Suceava vor fi notate în funcție de rezultatele referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din data de 19 mai 2007. Anunțul a fost făcut de senatorul PNL de Suceava Tiberiu Prodan (foto), care a precizat, în cadrul Delegației teritoriale a liberalilor suceveni, că fiecare organizație va fi punctată în funcție de modul în care liderii locali și membrii acestei partide se vor implica în popularizarea motivelor pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar și în funcție de rezultatele obținute la nivelul fiecărei localități. „Rezultatele vor fi cuantificate într-un punctaj, la nivelul fiecărei localități. Pentru că trebuie să dovedim că suntem o forță. Și vreau să spun că vom ține cont de aceste punctaje în sprijinirea cu proiecte de dezvoltare, dar și atunci când va fi vorba de a promova pe cineva”, a spus Tiberiu Prodan. El le-a sugerat liberalilor că trebuie să explice populației motivele pentru care s-a ajuns la organizarea unui referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu. Mai mult, el a subliniat faptul că membrii și simpatizanții PNL trebuie să convingă electoratul să voteze pentru demiterea președintelui României. „Dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni va exista o luptă deschisă între PNL, și PD – PLD. Președintele Băsescu trebuie să fie demis, pentru că numai așa vom avea o stare de normalitate”, a mai spus Prodan.

Recomandări

Conducerea PNL Suceava a inițiat procedura de excludere a primarului Bogdan Loghin și a numit o nouă conducere la Rădăuți