Președintele executiv de la „Salvați Copiii”, Gabriela Alexandrescu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că orice părinte care își vede copilul lovit ar trebui să facă plângere la Poliție, lucru pe care ar fi trebuit să-l facă și familia minorului care ar fi fost lovit de președintele Băsescu.
Gabriela Alexandrescu a declarat că și acum poate fi investigat cazul copilului care ar fi fost lovit în 2004 de președintele Traian Băsescu, un astfel de demers putând fi și în interesul acestuia, dacă vrea să-și dovedească nevinovăția.
„Pentru ca cineva să fie sancționat ar trebui ca cineva din familie să facă o plângere. Și acum se poate investiga acest caz, pornid de la acea probă, să facă cercetări, să analizeze ce s-a întâmplat. De asemenea, Poliția se poate autosesiza și să facă cercetări. Ar fi și în interesul președintelui să-și probeze nevinovăția”, a mai spus președintele executiv de la Organizația „Salvați Copiii”.
Gabriela Alexandrescu a explicat că pentru lovirea unui minor poate fi aplicată o amendă penală.
„La noi, pedeapsa fizică este încă acceptată de foarte mulți oameni, care o consideră formă de educare. Orice părinte care își vede copilul lovit ar trebui să facă o plângere, pentru că nimeni nu are voie să lovească un copil. Acest incident ar trebui să fie un mesaj pe care adulții ar trebui să-l ia în considerare. Poate ne gândim mai mult cum tratăm copiii și nu pot să nu mă întreb ce căuta acel copil acolo, la acea oră, la adunări de acest tip”, a mai spus Gabriela Alexandrescu.
Ea a adăugat că este greu să învinovățească pe cineva fără să existe dovezi, dar a subliniat că, din punct de vedere moral, o astfel de situație nu poate fi acceptată, mai ales de la o persoană cu un asemenea statut.
Cotidianul „Gardianul” a publicat, joi seară, o filmare în care președintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste față, în timpul unui miting electoral.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, întrebat cum comentează filmul, că se va uita la imagini și va da o explicație publică, după care a spus: „Nu știu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii”.
„Vă asigur că o să mă uit și o să vă dau o explicație. Dar zice copilul ceva? A spus ceva urât?”, a spus Băsescu, întrebat despre filmuleț. „Poate m-a înjurat”, a adăugat Băsescu.
Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat, la sediul său de campanie, că niciodată în viața lui nu a lovit vreun copil, al său sau al altora, susținând că s-a ajuns „prea departe cu campania murdară” și că acest lucru”arată disperare”.
„Aș vrea să încep cu o precizare necesară: Niciodată în viața mea nu am lovit un copil. Nu mi-am lovit copiii, nu mi-am lovit soția, nu am lovit copiii altora. Nu i-am lovit, nu i-am bătut”, a spus Băsescu, referindu-se la imaginile difuzate pe internet și în presă potrivit cărora ar fi lovit un copil.
El a opinat că s-a ajuns „prea departe” cu campania murdară.
Întrebat de MEDIAFAX, vineri dimineață, la momentul la care, în jurul orei 3.30, părăsea sediul său de campanie, dacă imaginile reprezintă un trucaj și cum va demonta înregistrarea, Băsescu a răspuns: „Eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine o să o vadă și publicul”.
Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al candidatului Traian Băsescu, a declarat, vineri, că imaginile în care președintele apare lovind un copil „sunt serios și deliberat trucate”, această filmare fiind „contrafăcută cu unicul scop de a-l lovi pe Băsescu în cursa pentru a obține al doilea mandat”.
Băiatul care ar fi fost lovit de Traian Băsescu este din comuna prahoveană Drajna, are 15 ani, iar în prezent se află cu mama sa în Italia.
Primarul comunei Drajna, Mihai Gavrilă, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că îl cunoaște pe băiat, caracterizându-l drept „un copil normal și libertin, în sensul că îi place să cunoască și să înțeleagă”. Acesta a spus că, din informațiile pe care le are, băiatul a terminat anul trecut clasa a VIII-a, iar în prezent se află în Italia la mama sa, care lucrează acolo, adăugând că, din câte știe, copilul nu are tată.
Întrebat cum crede că a ajuns minorul la acea manifestare electorală, primarul Mihai Gavrilă a explicat că, din câte își amintește, a fost vorba despre un miting electoral dinaintea alegerilor prezidențiale din 2004 și că la acel miting au venit de la Drajna la Ploiești „două sau trei autocare” cu membri PNL și simpatizanți ai lui Traian Băsescu. Primarul a spus că este posibil ca băiatul „să se fi agățat de grupul organizat care a venit din Drajna”.
Observatorulph.ro relatează, vineri, că l-a contactat telefonic pe băiat, Marius Istrățoiu, care a povestit incidentul petrecut în urmă cu cinci ani, confirmând că a fost agresat de Traian Băsescu.
„Vă confirm că eu sunt cel din imagini. (…) Aveam 10 ani. Inițial, domnul președinte mă luase pe scenă și am vrut să spun ceva legat de Iliescu și Năstase. Probabil, de emoții, am spus că Iliescu și Băsescu nu sunt buni sau ceva de genul. Apoi, domnul președinte m-a dat jos de pe scenă. S-a enervat că spusesem o prostie și când m-am dus lângă dânsul voiam să-mi cer scuze, dar m-a împins. Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat”, a declarat băiatul pentru Observatorulph.
Mătușa băiatului care ar fi fost lovit de Băsescu la un miting electoral din 2004 susține că după apariția acelor imagini a început să primească „telefoane cu tentă de amenințare” și că nepotul său nu mai vrea să vorbească despre acel incident deoarece „se teme pentru viața sa și a mamei sale”.