Organizația Municipală Suceava a PSD a contestat toate listele de candidați pentru primar și consilier local



Senatorul Ovidiu Donțu
Senatorul Ovidiu Donțu

Organizația Municipală Suceava a PSD a contestat joi listele de candidați pentru funcțiile de primar și consilier local de la toate partidele, a anunțat președintele acesteia, senatorul Ovidiu Donțu. Contestația a fost înregistrată la Judecătoria Suceava joi, la ora 15.45. Donțu a declarat că se dorește compararea semnăturilor de susținere pentru candidații de primar, precum și pentru candidații de pe listele de consilieri locali din toate partidele. Acțiunea social-democraților vine după ce Judecătoria a anulat candidaturile PSD la Primăria Suceava la Consiliul Local pe motiv că listele de susținători nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Asta în urma unor contestații depuse de doi suceveni. ”Dorim compararea semnăturilor de susținere pentru candidații de primar, precum și listele de consilieri locali în toate partidele. Asta pentru că PSD nu are nici o semnătură falsă în liste, iar la alte partide s-au găsit nenumărate, și consider că respingerea în primă instanță a listelor de candidați pe chestiuni de formă este un lucru nelegal și netemeinic. Suntem îngrijorați că nu au fost analizate până în acest moment pe fond aceste liste și dosare de candidați și vom face aceste apărări în apel la Tribunalul Suceava, unde sperăm să fie îndreptată soluția de fond de la Judecătorie. PSD nu are nici o problemă cu strângerea acestor semnături. Noi nu am procedat nelegal ca liberalii, care au strâns semnături din sediile firmelor care au contract cu Primăria Suceava”, a declarat Donțu.



Recomandări

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava
Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava