Organizația județeană a PSD se pregătește de alegeri



Social democrații suceveni se află în perioada de pregătire a unor evenimente interne importante pentru partid, precum alegerile în cadrul organizației județene a PSD și Congresul extraordinar al partidului.
Președintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat că în această lună demarează discuțiile în organizațiile locale în vederea desemnării candidaților pentru ocuparea funcțiilor în structurile de conducere județene, precum și a delegaților la Congresul extraordinar. Potrivit lui Mîrza, social democrații suceveni vor avea candidați și la Congres, acesta precizând că din Consiliul Național al PSD și din Biroul Executiv Național vor face parte și suceveni. Gavril Mîrza a evitat să spună dacă va candida sau nu la alegerile interne care vor avea loc în cursul lunii martie, precizând că se va pronunța la momentul potrivit.
Legat de atmosfera din interiorul PSD la nivel național, Mîrza a declarat că există o stare de nemulțumire și că problemele de fond vor fi clarificate la Congres.
„Va trebui să ne clarificăm problemele de fond în interiorul partidului și reforma să fie făcută cu scopul de a înlătura ceea ce consideră membrii noștri de partid că trebuie înlăturat. Sigur e nevoie de o echipă care să dea garanții pentru activitatea de viitor. Există acum o stare de nemulțumire în rândul membrilor noștri de partid, pentru că pierderea alegerilor nu poate fi privită cu confort și cu mulțumire de către majoritatea oamenilor din partid”, a mai spus Mîrza.