– Aceștia sînt nemulțumiți de locația aleasă și de faptul că s-a perceput taxă de intrare
– “Sper să se înțeleagă că orice manifestare necesită fonduri, iar perceperea unei taxe se practică la toate tîrgurile din țară. Organizarea manifestării în incinta Muzeului Satului Bucovinean este firească și nu este o invenție a noastră, majoritatea tîrgurilor din țară organizîndu-se în astfel de locații”, a ținut să precizeze directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu
– Dacă vremea va permite, ediția din acest an se va prelungi și pentru astăzi
Cea de-a zecea ediție a Tîrgului Meșterilor Populari a continuat ieri cu a treia zi de manifestări, vremea favorabilă făcînd ca foarte multă lume să fie prezentă în incinta Muzeului Satului Bucovinean de pe Platoul Cetății de Scaun a Sucevei. După ce timp de două zile meșterii populari au trebuit să înfrunte avesrsele de ploaie ce au căzut necontenit asupra municipiului, ieri aceștia erau mult mai optimiști și mai încrezători în șansele lor de a vinde cît mai multe dintre obiectele expuse. Ionel Pascaniuc, care comercializa ceramică tradițională de Marginea, era dezamăgit de vremea nefavorabilă, spunînd că vînzările au mers foarte prost, însă era convins că a treia zi a manifestării îi va aduce mult mai multe vînzări. Suceveanca Celica Nistor, care comercializa ouă încondeiate, și se afla pentru prima dată la un tîrg, era dezamăgită de vremea care nu a ținut cu meșterii populari, însă și ea era optimistă, sperînd ca vremea să fie de partea lor în partea a doua a manifestării. Una dintre cele mai mari nemulțumiri ale meșterilor era legată de locația aleasă pentru această ediție jubiliară a manifestării, toți fiind de părere că locul este prea izolat și nu atrage marea masă a publicului. Cîștigătoarea Trofeului ”Bucovina“ oferit la ediția de anul trecut a Tîrgului Meșterilor Populari, Ana Pop, din Zalău, era reprezentată la tîrg de soțul ei, care, contrar opiniei generale, era mulțumit de vînzările avute și de locația aleasă de organizatori pentru această ediție. Nici vizitatorii nu au fost încîntați de locația în care s-a desfășurat tîrgul, glodul format din cauza ploilor din ultimele zile făcundu-i pe aceștia să adreseze reproșuri personalului din muzeu. Faptul că această ediție a fost prima la care s-a perceput taxă de intrare a produs mari nemulțumiri în rîndul celor ce intrau în incinta muzeului, cetățenii fiind, se pare, obișnuiți să aibă parte de manifestări gratuite. Referitor la aceste nemulțumiri ale meșterilor populari și ale vizitatorilor, directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu (foto), a ținut să precizeze : “Îmi cer scuze pentru noroiul ce s-a format în a doua parte a manifestării, însă sper să se îmțeleagă că ploaia nu poate fi controlată de muzeu. De asemenea sper să se înțeleagă că orice manifestare necesită fonduri, iar perceperea unei taxe se practică la toate tîrgurile din țară. Organizarea manifestării în incinta Muzeului Satului Bucovinean este firească și nu este o invenție a noastră, majoritatea tîrgurilor din țară organizîndu-se în astfel de locații. Noi considerăm că această ediție a tîrgului a fost reușită, mai ales dacă avem în vedere autenticitatea produselor oferite de meșteri”. De asemenea, directorul CMB a mai ținut să precizeze că tîrgul s-ar putea prelungi și astăzi dacă vremea va fi favorabilă. În altă ordine de idei, marele premiu „Bucovina”, oferit de Consiliul Județean și Complexul Muzeal Bucovina, a fost adjudecat de Iosef Moldovan, din Mănăstirea Humorului, pentru păstrarea meșteșugurilor tradiționale. Premiul special oferit de Primăria Municipiului Suceava pentru promovarea artei populare a fost înmînat familiei Bejinar din Rădăuți. Sonia Iacinski din Botoșani a primit distincții pentru revitaliazrea motivelor ceramice tradiționale, premiul fiind oferit de Camera de Comerț Suceava. Premiul oferit de Centrul de Creație Suceava urma să fie oferit tot în cursul zilei de ieri. Cea de-a zecea ediție a Tîrgului Meșterilor Populari este organizată de Complexul Muzeal Bucovina, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Creației și Tradiției Populare. Partenerii media ai manifestării sînt Monitorul de Suceava, Crai Nou, Obiectiv de Suceava și Radio Top 91.
Organizarea ediției din acest an a Tîrgului Meșterilor Populari a stîrnit nemulțumiri printre meșteri și vizitatori
