Biblioteca Orășenească Gura Humorului a găzduit luni, 25 august, lansarea cărții „Orfanu sau cum să devii Unu” a scriitorului sucevean Robert Lungu. Activitatea a fost moderată de profesor Adriana Alina Apetri, de la Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului și s-a bucurat de prezența unui număr mare de iubitori ai cărții.
„Orfanu sau cum să devii Unu” este o poveste despre oricare dintre noi, o poveste despre supraviețuire, despre luptă, despre căutarea sensului și a ancorelor necesare, despre cum să treci peste necunoscut, despre cum să faci față și să accepți ceea ce viața îți pune pe tavă. Scriitura este o contopire perfectă de autobiografie și ficțiune, de mărturisire și documentare, de subiectiv și obiectiv.
În esență, cartea este una de dezvoltare personală, chiar dacă are aspectul unei scrieri autobiografice. Din aceasta derivă valoarea și actualitatea sa, cu atât mai mult cu cât publicul țintă este atât de eterogen. Genul acesta de scriitură se adresează unei game variate de cititori, fie ei competenți sau naivi, copii, tineri sau adulți. Trei niveluri ale scriiturii se întrepătrund armonios și surprind o lume aflată parcă la limita utopiei: povestea personajului principal care încorporează povestea tatălui și moștenirea lăsată de acesta.
Viața Orfanului, numit Adam Sator, se poate rezuma astfel: fiul unui român din Bucovina și al unei grecoaice rămâne orfan de mamă la o zi după naștere și la mai puțin de un an își pierde și tatăl. Ajunge la București, unde, în cele din urmă, va locui la Casa Speranței de pe strada Răspântiilor – casă de tip familial. La zece ani primește prima parte a scrisorii pe care tatăl i-a scris-o cu puțin timp înainte să părăsească această lume, iar la 16 ani o recuperează pe cea de a doua, după ce călătorește la Drasipolis, orașul său natal. În partea a doua a vieții sale va pune în practică învățăturile tatălui, iar acum, aflat la aniversarea centenarului, va încredința unui jurnalist recunoscut pentru verticalitatea lui, Anakrinos Atmis, scrisoarea tatălui, astfel încât gazetarul să o facă cunoscută tuturor.
Discursul narativ la persoana întâi accentuează dimensiunea afectivă, susținută și de inserția emoticoanelor în ansamblul scrisorii. Nota personală, legătura tată – fiu, este susținută și prin referirile la activitățile zilnice ale fiului, la vremea aceea de câteva luni, dar și la datările reale ale scrisorilor. Adresarea directă către fiul acum adolescent punctează exemplar ideea stabilirii unei relații, a trasării unei direcții. Sfaturile sunt alternate de istorisiri ale activității pe care fiul o desfășoară zilnic. Trimiterile livrești sunt inserate în discursul adresat al tatălui ce atestă lectura solidă a autorului regăsit aici în postura unui individ aflat la capătul unui drum.
În cartea lui Robert Lungu noțiunea de orfan primește altă dimensiune. Statutul de victimă și ideea de victimizare nu se mai potrivește în aceste condiții. Adam este omul din spatele imperiului Heptagon, „este atât legenda vie prezentă printre noi în carne și oase, cât și omul de legendă al multor scenarii de basm. Pe cât este de disprețuit de unii, pe atât este de adulat ori venerat de alții”.

Substanța cărții este constituită de mesajul tatălui, scris poate și condiționat de situația în care se află și alcătuit din cei ȘAPTE PAȘI SPRE EXTRAORDINAR: recunoștința, responsabilitatea, claritatea, acțiunea, echilibrul relațional, perseverența și creșterea. Spiritul enciclopedic, lecturile serioase ale autorului sunt vizibile în prezentarea convingătoare a acestor șapte pași. Robert Lungu, în ipostaza tatălui aflat la capăt de drum, „dansează” prin intermediul ideilor prin cele mai variate domenii ale cunoașterii: de la înțelepciunea populară la Biblie, la economie, știință sau literatură. Ana Aslan, Tolstoi, Dostoievski sau Eminescu sunt câteva dintre personalitățile la care autorul face referire.
Concluzionând, „Orfanu sau cum să devii Unu” este o carte ce propune experiențe variate și lecturi complexe, de la spații exotice și delicii culinare grecești pe care le trăim alături de oaspete, gazetarul Anakrinos, la pagini în care este surprinsă puritatea dragostei la prima vedere și a iubirii paterne și prin opoziție, familia disfuncțională și relațiile marcate de violență dintre membrii ei. O carte complexă care te captivează de la primele pagini, o carte care se citește „cu creionul pe hârtie”, o carte în care vei identifica soluții, vei găsi rezolvări, modele, exemple… o carte care răspunde nevoilor omului contemporan.
Adriana Alina Apetri