Reglementare

Orfanii sunt adoptabili după o lună de la naștere



Copiii aflați în grija statului, ai căror părinți nu i-au vizitat un an de zile, intră pe lista copiilor adoptabili
Copiii aflați în grija statului, ai căror părinți nu i-au vizitat un an de zile, intră pe lista copiilor adoptabili

Orfanii, copiii care sunt abandonați în spitale și ai căror părinți sunt necunoscuți, devin adoptabili chiar după o lună de la emiterea certificatului de naștere.
Aceasta este una dintre reglementările guvernamentale emise recent, care oferă soluții pentru „copiii fără părinți”, astfel încât aceștia să poată fi mai repede adoptați, să-și găsească o familie.
Conform noilor reglementări, copiii aflați în grija statului, internați în centre de plasament, case de tip familial, ai căror părinți nu i-au vizitat un an de zile, dovedind astfel dezinteres pentru copiii lor, intră pe lista copiilor adoptabili. În cazurile în care asistenții sociali și psihologii constată că între copil și părinte nu mai există nici o legătură afectivă și că nu se poate face reintegrarea minorului în familia naturală, atunci copilul poate fi dat spre adopție unei alte familii.
Au renunțat la propriii copii, în vederea adopției
La sfârșitul anului trecut, părinții naturali a 36 de copii și-au dat acordul pentru adopție, ceea ce înseamnă că sunt dispuși să nu mai aibă nici un drept asupra propriilor copii. În grupul celor 36 de copii înregistrați la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava sunt și șase perechi de frați, cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani, care nu pot fi adoptați decât împreună. Doi dintre copii au un handicap fizic, iar alți șapte au handicap fizic și neuropsihic. Jumătate dintre copii sunt de etnie romă. Majoritatea familiilor care vor să adopte își doresc un copil care să aibă maxim doi ani și să fie fetiță.
Adoptați de asistenții maternali
Sunt și cazuri fericite, în care copiii care au ajuns în grija statului sunt înfiați de asistenții maternali care i-au luat în plasament.
Andreea, acum în vârstă de 9 ani, și Ionuț, în vârstă de 4 ani, păreau, în primele zile de viață, copii fără noroc. La 11 zile de viață, Andreea a fost luată din maternitatea din Fălticeni de Maria Gorban, o femeie din Moișa, comuna Boroaia, care tocmai terminase cursurile de asistent maternal. Deși avea o fetiță în gimnaziu, pe Ioana, și o fetiță de doar 2 ani, pe Vasilica, femeia nu s-a speriat că-i va fi greu și a acceptat copilul recomandat de Protecția Copilului Suceava.
Acum patru ani, Maria și Vasile Gorban s-au gândit că nu ar fi rău să mai ia un copil în asistență maternală și nu mică le-a fost bucuria când reprezentanții Direcției de Asistență Socială Suceava le-au spus că au un bebeluș, de 21 de zile, născut prematur, care a fost abandonat în maternitate de mama naturală, și așteaptă un cămin. Cei doi soți au fost de acord și l-au adus acasă pe Ionuț.
Maria și Vasile Gorban s-au gândit încă de la preluarea copiilor în plasament că ar vrea să îi adopte, lucru care s-a și întâmplat.
Părinți cu acte în regulă
Asistenții maternali din Suceava pot deveni, în urma procedurii de adopție, părinți cu acte în regulă, ei având, în continuare, prioritate la adopții, când este vorba de copii pe care deja îi cunosc, îi îngrijesc și s-a creat o legătură de suflet între ei și minori.
Acești părinți (care, de obicei, au și propriii lor copii) nu mai trebuie să aștepte 90 de zile de la depunerea cererii până la aprobarea atestatului, pentru că sunt monitorizați și verificați încă din momentul în care au devenit asistenți maternali și au luat în îngrijire unul sau mai mulți minori.