Orfan de mamă, părăsit de tată, un copil în vârstă de 8 ani și-a găsit adevărata familie la Centrul „Sf. Nicolae” din Suceava, casă administrată de Fundația FARA. Mic de înălțime, mai mic decât colegii de aceeași vârstă cu el, dar foarte vesel, prietenos, cu niște ochi mari, albaștri, în care se citesc toate visurile unui copil cu aripile tăiate încă de când a pășit în această lume, Laurențiu ne-a dat o lecție de viață, ne-a predat în câteva minute un capitol din viața sa, presărată cu neajunsuri, dureri, dar și speranță. Cu inimioara bolnavă la propriu, dar frântă cu adevărat atunci când și-a pierdut mama, la vârsta de 4 ani, Laurențiu are puterea să zâmbească, să împartă bucurie celor din jur, să fie generos și optimist într-o lume în care toți se plâng de orice fără să treacă prin dramele unui copil orfan, abandonat, cu tulburări de sănătate și sufletești poate ireversibile.
„La 3 ani nu vorbea, nu mergea la toaletă singur, nu mânca decât cu biberonul și doar lichide”
Laurențiu a fost adus la Casa „Sf. Nicolae” când avea 3 ani, în 2008, de bunica maternă, pentru că mama care i-a dat viață era foarte bolnavă, având o afecțiune gravă la inimă. Bunica trebuia să aibă grijă de fiica ei și nu putea să se ocupe și de nepoțel, de aceea a ales să-l încredințeze personalului de la Casa „Sf. Nicolae” din Suceava. Carmen Netedu, director de programe al Fundației FARA și manager al Căminului „Sf. Nicolae”, ne-a povestit că bunica a avut încredere în Fundația FARA și l-a dus aici pe Laurențiu pentru a-i fi mai bine.
„Laurențiu era foarte mic de statură, nu avea statura unui copil normal de 3 ani, nu vorbea, nu mergea la toaletă singur, nu mânca decât cu biberonul și doar lichide. La intrarea în cămin, ca orice copil, a fost puțin timorat, nu era obișnuit să socializeze. I-a fost frică, pentru că bunica l-a lăsat într-un mediu necunoscut. Avea un comportament violent cu copiii și personalul centrului, avea tulburări de comportament. După mai bine de cinci ani în care a stat în centru, Laurențiu a făcut progrese, încet, încet, dar progrese importante, consistente”, ne-a spus șefa Centrului Sf. Nicolae.
Probleme cardiace grave, care necesită intervenții chirurgicale repetate
La venirea în centru nu se știa că Laurențiu are probleme grave de sănătate. După ceva timp, s-a aflat de la medicul pediatru care s-a ocupat de copil înainte de a fi adus în centrul social de la Suceava că i se propusese un tratament și o examinare mai atentă a inimii, dar mama copilului nu a acceptat că și copilul ei ar putea fi bolnav la fel ca și ea. În mai 2012, Laurențiu a suferit o operație la inimă la o clinică din Târgu Mureș. Pentru aceasta, Fundația FARA a organizat o strângere de fonduri specială în Marea Britanie. Laurențiu a fost însoțit în permanență de un angajat FARA pe perioada spitalizării și a refacerii. Copilul merge la control, la clinica din Târgu Mureș, o dată la șase luni, urmează un tratament medicamentos și un regim alimentar echilibrat, pentru luarea în greutate. Este condiție esențială pentru următoarea operație.
Copilul mai are nevoie de o intervenție chirurgicală, pentru că problemele de sănătate nu s-au rezolvat complet. „Pe lângă problema cardiacă, Laurențiu mai duce o luptă, cea cu tulburările de comportament, apărute ca efect al sindromului hiperkinetic cu care este diagnosticat. De aceea, merge săptămânal la Centrul «Emanuel» al Fundației FARA, unde lucrează cu un psiholog pe această problemă. Schimbările în bine la Laurențiu s-au văzut încă de la început. La numai doi ani de la intrarea în centru, Laurențiu a făcut progrese substanțiale: mergea singur la toaletă, spunea poezii, mânca sănătos și corect, vorbea în propoziții și comunica cu personalul și copiii din centru”, ne-a povestit Carmen Netedu.
Înclinații spre desenul tehnic
Laurențiu este acum elev în clasa a III-a, la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava. Are o viață echilibrată, e vizitat lunar de bunica lui și numește Casa „Sf. Nicolae” „acasă”. Laurențiu este pasionat de trenuri, tiruri și taxiuri. Desenează foarte frumos, în special desen tehnic. De asemenea, construiește trenuri, camioane din figurine lego, în detaliu, reușește chiar să realizeze și modele destinate copiilor de peste 10 ani. E interesat mai mult de construirea modelelor decât de păstrarea lor ca jucării. Ține foarte mult la piesele pe care le are și greu le împarte cu cineva.
Din ce ne-au povestit reprezentanții Casei „Sf. Nicolae”, el își trăiește pasiunea, colecționează, desenează, face desen tehnic, proiectează case, trenuri în detaliu, cu rigla, metrouri, autobuze, cu detalii perfecte. Copilul are o înclinație creativă, un mod de a-și găsi bucuria și liniștea în astfel de activități. Este un copil foarte prietenos, dar păstrează o anumită distanță față de cei din jur. Poți să te apropii de el, dar până la o anumită distanță. Și-a îmbunătățit foarte mult comportamentul la școală, este mult mai atent, mai liniștit, dar au muncit foarte mult cu el atât educatorii din cămin, cât și învățătoarea. Când a venit prima dată în Casa „Sf. Nicolae”, Laurențiu vocifera foarte tare când își dorea ceva, acum își exprimă cursiv dorințele folosind argumente bine fondate. Este un copil deosebit, iubit atât de colegii din centru, cât și de personalul care lucrează cu el.
„Dacă nu l-aș fi adus la Casa «Sf. Nicolae», nu se știe dacă Laurențiu ar mai fi fost în viață”
Bunica lui Laurențiu, pe care copilul o iubește foarte mult, nu are posibilități să-l crească, să-l ia în familia ei, și recunoaște că ea nu ar putea să-i ofere lui Laurențiu ceea ce îi oferă FARA. De multe ori spune: „Dacă nu l-ș fi adus, când avea 3 ani, la Casa «Sf. Nicolae», nu se știe dacă Laurențiu ar mai fi fost în viață, pentru că Fundația FARA are mare grijă de sănătatea lui”. Bunica recunoaște că Laurențiu are o viață mult mai bună la Centrul „Sf. Nicolae” și nu ar putea să-i ofere la ea acasă ceea ce i se oferă aici, condițiile fiind peste ceea ce oferă o familie de nivel mediu unui copil.
Fundația FARA le oferă celor 11 copii internați în acest centru, capacitatea maximă fiind de 12 locuri, cazare, masă, școlarizare, suport educațional prin educatorii căminului cu care efectuează temele, observare medicală de propriul medic pediatru al căminului, consiliere psihologică, activități de ocupare a timpului liber: activități creative, activități muzicale, vizionare de filme educative, jocuri de societate și excursii.
„Copiii pot să stea la noi până la 25 de ani, dacă ei continuă studiile. Până la 18 ani stau sigur. Îi pregătim pentru societate, încă de mici, de aceea, pe lângă școală, organizăm și activități extrașcolare. Laurențiu a progresat foarte bine pentru un copil cu astfel de probele de sănătate și care a trecut prin astfel de traume. În afara abandonului, neglijenței, bolilor, este și mai mititel de statură decât colegii lui și suferă din acest motiv. Mama lui Laurențiu a decedat la un an după ce a fost internat în Casa «Sf. Nicolae». A simțit suferința și încă suferă că mama nu mai este. Orice copil are parte la noi de consiliere psihologică, dar copilul care pierde un părinte la o astfel de vârstă are nevoie de suport psihologic toată viața. Bunica îl vizitează o dată pe lună, vorbesc la telefon și au o relație foarte bună. Asta îl ajută mult pe Laurențiu să meargă mai departe, să spere la visurile lui, să devină șofer de tir, să își cumpere o căsuță în Cacica, unde să locuiască cu familia lui, soția și doi băieți. La asta speră”, ne-a mai povestit Carmen Netedu.
Prieteni de suferință, de speranță
Dintre toți copiii din Casa „Sf. Nicolae”, Laurențiu comunică cel mai bine cu Miruna, în vârstă de 9 ani, fetița fiind și cea mai apropiată ca vârstă. Miruna a fost adusă în Casa „Sf. Nicolae” de nașă, împreună cu frățiorul ei, de la Iași. O poveste tristă. Are părinți, dar la momentul când frații au fost aduși la în centrul din Suceava erau divorțați, nu aveau o locuință. Nașa Mirunei are și ea o familie și nu poate să-i crească și pe cei doi frați, așa că i-a adus la centrul din Suceava. Mama Mirunei și-a refăcut viața, dar după atâția ani este foarte greu să-i reintegrezi pe copii în noua familie. Miruna este elevă în clasa a II-a, la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava. „Eu îi spun Laur și mă înțeleg bine cu el. Ieșim afară, ne jucăm. Mi-e îmi place limba engleză. Știu că lui îi place să deseneze tiruri. Ne place să mergem în excursii”, ne-a povestit Miruna.
Pasiuni, talent, proiecții pentru viitor
Laurențiu ne-a spus că îi place mult cum este construită Casa „Sf. Nicolae”, dar mai ales doamnele care au grijă de el, „și mă iubesc”. Primul lucru pe care ni l-a arătat atunci când ne-a invitat în camera sa a fost „capela”, „o mică capelă… am inventat-o eu mai demult, pentru că mi-a plăcut”, adică mai multe iconițe, pe care le-a așezat pe pervazul geamului. Este locul de rugăciune al copilului. Apoi ne-a arătat care sunt jucăriile lui preferate, jocurile lego, un tren făcut din figurine lego.
„Îmi place să desenez, mai ales tiruri, după imaginația mea. Eu aș vrea să mă fac tirist, dar doamnele au spus să mă fac desenator. Îmi place să vizitez mai multe țări, să mă plimb cu vaporul, îmi plac tirurile, îmi place să merg cu trenul și desenez trenuri din Japonia. Mi-ar plăcea să am un tren electric sau un tir Scania”, ne-a povestit Laurențiu, din universul în care trăiește, din camera sa care înseamnă „acasă”.
Își păstrează îngerul păzitor… în dulap
Lacrimile îi umezesc ochii de un albastru infinit atunci când vorbește de mama lui, de bunică. Mereu va fi așa. „Bunica mea vine și mă vizitează. O iubesc foarte mult. Mi-aș fi dorit să fie și mama, dar nu se mai poate. Ea a murit… Și eu am fost operat la inimă, pentru că aveam cinci găuri… Și mama mea a murit, pentru că avea șase găuri la inimă”, este destăinuirea sfâșietoare a micului desenator.
O tăcere adâncă, pe care nu poți să o „atingi” nici măcar cu un cuvânt de încurajare. Este durerea lui, a unui copil mărunțel, care, surprinzător, și-a ascuns „îngerul” în dulap. Da. Nu sunt vorbe goale. „În dulap, pe ușă, am o poză cu ea, și o poezie. Bunica mi-a dat poezia și eu am scris-o: «Mamă dragă, te iubesc! / Nu mă bate când greșesc, / Că sunt mic, neastâmpărat. / Nu-mi dau seama de ce fac, / Îți aduci aminte bine / Când erai și tu ca mine? / Multe pozne mai făceai / Cu bunica te certai.»”, ne-a spus Laurențiu, care are încredere că mama lui este și îngerul lui păzitor, la care se roagă mereu. „Mă rog la mama. Visul meu este să fiu șofer de tir și să fiu sănătos. Îmi doresc tare mult, și să mi se îndeplinească foarte multe visuri: să merg cu un vapor, cu Titanicul, să văd marea. Îmi doresc să am o familie, o soție și doi copii. Aș avea grijă de copiii mei. I-aș duce la mall, le-aș cumpăra tot ce își doresc ei. Bunica mi-a promis că atunci când voi împlini 14 ani îmi va cumpăra un laptop”, ne-a mai destăinuit copilul.
El lăcrimează și din alt motiv: „Eu am un tată, dar tatăl meu a venit o dată și de atunci nu a mai venit. Mi-aș dori mult să vină. Când îmi amintesc de mami sunt trist, lăcrimez… Plâng pentru ea, dar și atunci când ascult o anumită muzică…”
Carmen Netedu ne-a mai spus că sunt multe lucruri cu care impresionează Laurențiu, inclusiv prin sensibilitatea și bunătatea lui. „Cred că cel mai mult m-a impresionat când și-a exprimat dorul pentru o doamnă educatoare din cămin. Când l-am întrebat de ce îi este dor, a răspuns: «pentru că o consider ca o mamă, pentru că ea e aceea care se chinuia cu mine la Târgu Mureș». Laurențiu adoră să primească cadouri, iar cel mai mult îl întristează oamenii bolnavi”, a completat șefa Centrului „Sf. Nicolae”, susținut de Fundația FARA.
