Podul Oresund este cel mai lung pod „multifuncțional“ din Europa, care susține atât trafic rutier, cât și trafic feroviar și care leagă capitala Danemarcei, Copenhaga, de orașul suedez Malmö.
Podul Oresund are o lungime de 16 kilometri, este construit peste strâmtoarea cu același nume și găzduiește două linii de cale ferată și o structură rutieră cu patru benzi – drumul european internațional E20. Impresionanta construcție este rezultatul unei colaborări a guvernelor Danemarcei și Suediei, care și-au propus să clădească un pod care să unească metropolele situate de o parte și de cealaltă a Strâmtorii Oresund.
În anul 1991, parlamentele celor două țări au ratificat contractul semnat și au stabilit ca proiectul tehnic al podului să fie finalizat până în 1994. Termenul stabilit a fost respectat, iar debutul construcției nu a întârziat. În timpul proiectării s-a folosit mult repetiția, în sensul că arhitecții au hotărât ca partea cea mai mare a construcției să fie realizată din elemente identice. Ca bonus, structura și forma cablurilor care susțin podul și care ajung la o înălțime de aproape 500 de metri au fost proiectate în așa fel încât să se potrivească perfect cu peisajul înconjurător. În faza de construcție, activitățile de șantier au fost finalizate în doi ani și jumătate, datorită faptului că au fost folosite materiale prefabricate și au fost montate unități de construcție mari. Ultima secțiune a Podului Oresund a fost montată pe 14 august 1999, la 6.00 fix, iar șase ore mai târziu prințesa Victoria a Suediei și prințul Frederik al Danemarcei s-au întâlnit la mijlocul podului pentru a marca momentul când cele două țări au fost reunite, la mii de ani după ce au fost despărțite în timpul Erei Glaciare. Podul a fost deschis traficului în vara anului 2000.