Orest(e), or nu este

Fostul prefect al Sucevei, actual subprefect demisionar – după ce guvernul i-a dat o haină funcționărească cu un număr mai mic, așteaptă cu răbdare ca premierul Tăriceanu să se sinchisească să-i accepte eliberarea din înalta funcție publică, ceea ce echivalează, – în acest moment – cu obținerea dreptului legal de a face politică și de a candida în alegeri. Domnul Orest Onofrei a fost dintotdeauna un tip simpatic și nu spun asta pentru că în urmă cu vreo câteva săptămâni mă cataloga ca fiind prietenul său.
L-am cunoscut pe vremea când era consilier județean, la începutul anilor 2000, când se detașase într-un fel de lider al opoziției și când toata lumea aștepta cu nerăbdare intervențiile sale, mai totdeauna pline de umor.
A venit momentul alegerilor din 2004, când proaspătul deputat ales pe listele alianței D.A. PNL-PD a renunțat la cariera parlamentară, preferând să devină prefect de Suceava și să îmbrace haina apolitică la 1 ianuarie 2006, chiar dacă însuși domnia sa aprecia că e imposibil sa te culci seara penelist și să te trezești dimineață apolitic.
Aici a avut mare dreptate domnul Onofrei, care, după un somn mai lung, așteaptă să se trezească pedelist, chiar dacă guvernul nu pare să fie dispus să îl ia prea repede în seamă. Asta, pentru a-i preda o lecție de realitate politică de genul „să nu uiți Darie” celui care, în debut de mandat, se plimba semeț prin târgul de la Gura Humorului, călărind un armăsar botezat cum altfel decât „mârzac” și îmbrăcat în straie tradiționale de cowboy.
Acum, în preajma alegerilor uninominale, Orest Onofrei se vrea senator și colegial îi urez mult succes, însă sper – dacă cumva va fi să ajungă in Parlament, să nu mai accepte propunerea de a se dezbrăca de haina politică, pentru a o îmbrăca, din nou, pe cea de prefect.
Cred însă că acest lucru nu se va întâmpla, nu pentru ca domnul Onofrei nu ar ceda insistențelor, ci pentru simplul motiv că partidul domniei sale va rămâne în afara guvernării viitoare, așteptând cuminciori cântecul de lebădă al cucuvelei de la Cotroceni. Ceea ce nu ar fi rău deloc pentru o Românie care are nevoie, mai mult ca oricând, de înțelegere, respect și determinare politică.