Unele comisii locale de fond funciar din județul Suceava care ar trebui să aplice deja Legea 247/2005 privind proprietatea nu cunosc încă prevederile acesteia, a anunțat ieri, prefectul județului Suceava, Orest Onofrei. El a spus că deși se intenționează ca pînă la începutul acestei primăveri să se finalizeze soluționarea cererilor de retrocedare depuse în baza Legii 247, există probleme în modul în care unele comisii locale de fond funciar aplică noile prevederi legale. „Unul din lucrurile cu care noi ne confruntăm este că multe comisii locale nu cunosc foarte bine legea. Și asta pentru că după noua Lege 247, comisiile locale sînt obligate să valideze proprietatea, chiar dacă ea nu există fizic, urmînd ca în funcție de situație, oamenii să primească teren în altă parte, despăgubiri, sau acțiuni la Fondul Proprietatea. Spun asta pentru că există comisii locale care atunci cînd primesc o cerere de retrocedare propun invalidarea ei pentru că nu există proprietate sau aceasta este ocupată. Ori noua lege dă voie să se valideze proprietatea, chiar dacă nu există amplasamentul”, a ținut să precizeze prefectul de Suceava. Orest Onofrei a mai spus că printre măsurile luate pentru rezolvarea cît mai urgentă a cererilor de retrocedare a fost stabilit un calendar de întîlniri între aparatul tehnic al Prefecturii și membrii comisiilor locale de fond funciar, pentru ca acestea să urgenteze validarea cererilor și transmiterea lor către comisia județeană. De asemenea, prefectul a mai precizat că cel care se va ocupa de problemele de fond funciar și de rezolvarea cererilor de retrocedare va fi subprefectul Alexandru Băișanu.